Categories: Social

Atentie pe unde parcati, „rutieristii” fac razie

Polițiștii de la Rutieră au ajuns la concluzia că numărul șoferilor care parchează pe unde apucă, fără să le pese de nimic, este din ce în ce mai mare. În aceste zile, ei vor controla modul în care își lasă aceștia mașinile, în localități din tot județul.

„Vream să asigurăm o fluenţă corespunzătoare traficului rutier, prin înlăturarea obstacolelor pe care le creează mașinile oprite sau staţionate neregulamentar pe banda I, în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni, în intersecţii sau la intrările sau ieşirile din instituţii”, spune comisarul şef Nicolae Istrat, de la Poliţia Rutieră Timiş.

Şoferii care nu respectă aceste prevederi vor fi sancţionaţi, iar maşinile parcate în zonele în care staţionarea este interzisă vor fi ridicate.

Totodată, ca urmare a temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă, comisarul şef Nicolae Istrat, le recomandă şoferilor care au probleme de sănătate câteva măsuri de protecţie. „Este cunoscut faptul că, în asemenea condiţii meteo, solicitarea fizică este mult mai mare, având în vedere temperatura foarte ridicată din interiorul autoturismului. De asemenea, cei care pleacă la drum lung trebuie să îşi planifice locurile unde vor opri pentru a se odihni, ca să evite producerea unor accidente cauzate de oboseală sau adormire la volan”, mai spune Istrat.

Canicula îi face pe cei mai mulţi dintre şoferi să-şi piardă din reflexe. Conducătorii auto obosesc foarte repede, se concentrează mai greu şi sunt neatenţi – cauze care duc la producerea mai multor accidente rutiere în această perioadă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

O oră ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

O oră ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

5 ore ago