Marele învins al alegerilor din 10 iunie din Timiş, preşedintele filialei judeţene a PD-L, Constantin Ostaficiuc, nu va face parte din viitorul consiliu județean. El se va retrage și îi va lăsa locul următorului clasat pe listă.
În locul lui Constantin Ostaficiuc va intra în CJ, pentru al doilea mandat, Oana Gaita, aflată la poziția a douăsprezecea pe lista de consilieri democrat-liberali. În acest moment, Ostaficiuc nu se gândeşte dacă va candida la alegerile parlamentare. Vineri, la sediul PD-L Timiş a avut loc colegiul director. Analiză, reconstrucţie şi revanşa la parlamentare sunt direcţiile pe care se va merge în viitor, în Timiş.
„Îi felicit pe câştigători. Scorul obţinut în Timiş de PD-L este unul de pe care se poate construi. Accept fără niciun fel de discuţie această penalizare. În colegiul director al PDL Timiş de vineri am hotărât că trebuie să încercăm să ne luăm revanşa la parlamentare. Avem o singură ţintă analiză şi reconstrucţie. Nu voi rămâne în CJT şi nu mă gândesc la parlamentare”, a declarat Ostaficiuc.
Fostul șef al CJ Timiș a spus că dacă va fi solicitat îi va acorda tot sprijinul noului preşedinte, Titu Bojin, liderul PSD Timiş. „L-am felicitat pe domnul Bojin chiar în noaptea alegerilor. Dacă Bojin are nevoie de sfatul meu pe anumite proiecte sunt dispus oricând să discutăm”, a mai spus Ostaficiuc. Acesta a declarat şi că, în cazul în care Vasile Blaga va candida pentru şefia PD-L, îl va susţine încă o dată.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…