Categories: Sfatul medicului

Albirea dentara – true or false?

Toți au auzit despre albirea dentară. Dar ce înseamnă exact? Albirea dentară este o manoperă stomatologică ce se adresează celor ce doresc ca dinții lor saă fie mai albi. Unii cred că odată cu această ședință dinții lor vor fi asemenea vedetelor din revistele mondene, dar uită câteva aspecte.

Da, dinții vor deveni mai albi, dar forma lor, poziția lor, linia gingivală va rămâne la fel. Dinții lipsă nu pot fi albiți și nici plombele sau coroanele. Zâmbetul lor NU va deveni ca zâmbetul din reviste pentru că buzele nu sunt la fel, pentru că aspectul tenului nu este la fel, pentru ca înfățișarea fizică generală nu este la fel cu a vedetelor de pe podiumurile de prezentare. Nu au un stilist și un fotograf talentat care să le editeze fotografiile deja foarte bine executate. Așa că primul mit ce trebuie desființat este:

1. Albirea dentară NU te face vedetă sexy și nici milionar în euro. Dacă înainte de albire ești sexy și milionar, așa vei fi și după. Dacă nu, NU.

Evident, majoritatea pozelor cu „înainte/după” prezintă cu surle și trâmbițe o frumoasă sexy, model internațional, cu buzele voluptuoase, roșii, mari, cu un zâmbet seducător, imagine întregită de sânii mari, expuși cât de mult posibil, părul în vânt, și ochii sclipind de bucuria și împlinirea dată de albire. Și nu uitați că ceea ce vedeți în reviste de multe ori nu sunt dinți naturali. Mitul numărul 2:

2 – Albirea NU te face fericit și mulțumit de viața ta. Ori ești fericit și mulțumit în sinea ta, ori la fel vei fi și după albire.
Bine, nu voi deveni în 50 minute, ca prin farmec, sexy, bogat, fericit, și asaltat de paparazzi ce vor umple cu fotografiile mele toate revistele de bârfe, dar măcar dinții mei vor deveni albi strălucitori! La zâmbetul meu nimeni nu se va putea uita fără ochelari de soare! Adevărul este:

3 – Albirea dentară NU îți va face dinți albi asemenea faianței din baie.
Nici nu are cum. Albirea dentară va îndepărta efectele unor obiceiuri alimentare și vicii care de-a lungul timpului și-au pus amprenta asupra nuanței dinților tăi. Dinții tăi vor fi mai deschiși la culoare, și vor avea o nuanță naturală, făra să se petreacă minuni în timpul acestei ore pe scaunul dentistului.

4 – Dar ce poate face albirea? De ce să îți faci o albire?
Pentru că făcută corect, minim invaziv și sub supravegherea medicului, îți va aduce un plus, dinți cu o nuanță naturală, mai frumoasă, mai albă. DA, recomand cu căldură albirea dentară, dar nu fac pe nimeni vedeta sexy în 50 minute.

www.dentaldesign.ro

www.drfondrea.ro

Share
Published by
Bogdan Fondrea, estetica dentara si implantologie orala
Tags: dintimituri

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

5 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

5 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

5 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

5 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

6 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

7 ore ago