UDMR a decis să îi lase pe membrii de partid şi pe simpatizanţi să voteze cum le dictează conştiinţa la referendumul din 29 iulie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Oricum, ungurii cer prezenţa la vot.
Liderul maghiarilor din Timiş, Halasz Ferencz, va merge la vot, dar încă nu ştie pe ce va pune ştampila.„Poziţia oficială a UDMR este participarea la vot şi vot după conştiinţă. În ceea ce priveşte situaţia mea personală, voi participa la acest referendum, urmând să mă decid în următoarele zile care va fi votul meu. Şi pentru da am câteva motive întemeiate, dar şi pentru nu”, spune Halasz Ferenc, preşedintele UDMR Timiş.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…