Fostul viceprimar Adrian Orza nu vrea ca proprietarul „acvariului” din Piața Victoriei să primească un alt spațiu, în condițiile în care concesiunea i-a expirat deja. Varianta vehiculată este fostul parc de skateri de pe Bd. Republicii.
Adrian Orza a explicat, miercuri, care este situația construcției de sticlă din centrul Timișoarei. Primarul Nicolae Robu a afirmat, acum câteva zile, că, probabil, până la sfârșitul lui septembrie, aceasta va dispărea. Asta, după ce e aproape să ajungă la o înțelegere cu proprietarii.
Orza spune însă că, după ce concesiunea pentru „acvariu” a expirat la începutul lunii iulie, se poate face dispoziție de demolare. „Concesiunea dată de instanță a expirat, așa că poate fi dată dispoziție de demolare. Aceasta poate fi contestată în instanță, dar eu nu cred că vreo instanță va prelungi concesiunea”, spune fostul viceprimar.
„Acvariul” a fost construit pe baza unei autorizații emise de Consiliul Județean Timiș, sub semnătura fostului președinte Dan Ioan Șipoș. Primăria Timișoara nu a emis autorizații decât pentru amenajarea subterană, în zona toaletei publice.
Adrian Orza spune că varianta vehiculată pentru ca proprietarii „acvariului” să fie de acord cu demolarea acestuia este primirea, la schimb, a unui alt teren. Aceasta ar fi, conform țărănistului, tot central: fostul parc de skateri de pe Bd. Republicii. „Acvariul poate să dispara și în zece luni, nu într-una, fără să li se ofere ceva proprietarilor. Ei nu mai au argumente să se lege de ceva”, a declarat Orza.
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…