Categories: Politica

Pregatiri de referendum la partide si autoritati

Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu trimite la treabă politicienii și administrațiile locale. Liberalii și-au stabilit, miercuri seară, strategia de campanie, în timp ce pedeliștii așteaptă directive de la centru. Autoritățile scot din nou urnele și amenajează secțiile de votare.

Liberalii timișeni s-au întâlnit, miercuri seară, în prima ședință în vederea referendumului naţional din 29 iulie privind suspendarea preşedintelui României. PNL Timiş l-a desemnat ca şef de campanie pe vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Vasile. Din nucleul liberalilor care sunt hotărâţi să se implice trup şi suflet pentru suspendarea lui Băsescu fac parte viceprimarul Dan Diaconu, primarul din Dudeştii Noi, Alin Nica, europarlamentarul Cristian Buşoi, consilierul local Petru Ehegartner, Ionel Patrichi, dar și liderii organizaţilor de femei, tineret şi studenţi.

De cealaltă parte, organizaţia PD-L Timiş nu se grăbeşte să demareze campania pentru referendum. „Ne vom organiza după ce vom primi undă verde de la Bucureşti. Va fi o linie naţională în această campanie. Deocamdată de ocupăm de chestiunile strict organizatorice. Până nu vom primi semnal de la Bucureşti nu ştim ce va presupune financiar şi logistic această campanie”, spune consilierul judeţean Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PD-L Timiş.

Prefectul Eugen Dogariu a dat startul pregătirilor de referendum. El le-a cerut autorităților să fie atente la listele electorale, pentru a nu avea minusuri consistente. Secțiile de votare vor rămâne aceleași ca la alegerile locale. Vor fi câteva excepții în județ, unde vor fi mutate de la şcoală la căminul cultural sau invers, din cauza unor evenimente programate pe 29 iulie care nu puteau fi amânate. Cei care domiciliază în alte localități și nu au vize de flotant vor putea vota la orice secție, pe liste suplimentare.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago