Categories: Timp liber

Sandvis gigant, in pregatire la Arad

În câteva ore ați putea fi martorii „creării” celui mai lung sandviș din lume. Pentru asta trebuie însă să mergeți până la Arad și să vedeți la treabă o echipă de 50 de bucătari, coordonată de Uica Mihai.

„Sandvișul etniilor Profi” vrea să devină cel mai lung sandviș din lume. El va fi pregătit sub supravegherea reprezentanților World Association of Chefs Societies, la Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber de la Arad. Sandvișul gigant va trebui să aibă, la final, o lungime de 100 de metri. Îl vor pregăti 50 de bucătari, reprezentând zece etnii care conviețuiesc în România, sub atenta supraveghere a cunoscutului Uica Mihai.

Produsul finit se anunță delicios, avânf în vedere că fiecare etnie va contribui cu preparate specifice. Astfel, ungurii vor pune în bucata lor unt frecat cu boia dulce şi boia iute cârnaţi picanţi, ciolan afumat, ardei kapia și roşii. Bucata evreiască va conține unt frecat cu hrean, peşte afumat, măsline, gogşari marinate și salată verde.

Nemții pregătesc unt frecat cu pătrunjel verde, kaiser, caşcaval, ceapă verde, castraveţi, roşii și salată verde, iar sârbii, unt frecat cu ceapă verde şi usturoi, salam cu şuncă, castraveţi acri, ardei gras, roşii, salată verde. În secțiunea ucraineană a sandvișului veți găsi unt frecat cu sardele, ouă fierte, macrou marinat,măsline, gogşari și salată verde, iar în cea slovacă, unt frecat cu măsline, salam uscat, brânză topită, ceapă verde, castraveţi, roşii și salată verde.

Bulgarii vor contribui cu unt frecat cu mărar, salam cu șuncă, costiţă afumată, brânză Feta, castraveţi roşii și salată verde, în timp ce rromii pregătesc unt frecat cu usturoi şi boia dulce, muşchi ţigănesc, cârnaţi afumaţi, brânză de oaie, castraveţi, roşii și salată verde. Macedonenii aduc unt frecat cu Feta, parizer de vită, omletă, ardei gras, ceapă verde, roşii, iar românii vor face un amestec din toate produsele, luate în cantităţi mici de la fiecare etnie.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

4 ore ago