În urmă cu patru luni, lui Gheorghe Ciuhandu i-a plăcut să fie numit președinte interimar al PNȚCD Timiș. Numirea a fost semnată de Aurelian Pavelescu, pe care acum Ciuhandu îl consideră „președinte nelegitim”.
Săptămâna trecută, președintele cu ștampilă al PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a numit o nouă conducere interimară a organizației Timiș, în frunte cu Valentin Moldovan. Imediat după această numire, fostul președinte Gheorghe Ciuhandu a reacționat, afirmând că nu recunoaște această conducere.N
„Nu recunosc și nu am să girez așa-zisa conducere interimară condusă de Valentin Moldovan, atâta timp cât aceasta este numită de un președinte nelegitim al PNȚCD – Aurelian Pavelescu”, a afirmat Ciuhandu. El a acuzat și faptul că PNȚCD se pregătește de o alianță cu PDL, în timp ce omul pe care îl susține la conducerea PNȚCD, Victor Ciorbea, se vrea a cincea roată la căruța USL, după PSD, PNL, UNPR și PC. Ceea ce a uitat să spună Ciuhandu este că și el a fost numit președinte interimar al PNȚCD, de către același Pavelescu. Acest lucru s-a întâmplat pe 11 aprilie.
„Biroul Național de Conducere al PNȚCD, întrunit azi, 11 aprilie 2012 (…) hotărăște: 1. Desemnează Comisia Interimară de Conducere Județeană Timiș a PNȚCD cu componența următoare: Gheorghe Ciuhandu – președinte; Marius Popovici – prim-vicepreședinte (…)”, se arată în decizia semnată de Aurelian Pavelescu, acum patru luni. Din acea conducere interimară mai făceau parte, printer alții, Adrian Orza, Viorel Sasca, Marius Cârceie etc. Așadar, dacă era să fie numit el președinte, conducerea interimară decisă de Aurelian Pavelescu e bună, iar Pavelescu e legitim. Dacă altul este propus președinte (în cazul de față, Moldovan), conducerea e rea, iar Pavelescu, e „nelegitim”.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…