Categories: Timp liber

Austria, destinatia perfecta pentru vacanta de iarna / FOTO

Bănățenii sunt așteptați în Austria cu zăpadă, ghețari, pârtii de schi iluminate noaptea și feerie în stațiuni. Austriecii oferă pachete speciale turiștilor români. Prețurile sunt atractive nu numai la schi, ci și în stațiuni de spa şi wellness.

În acest an, 12 dintre cele mai atractive regiuni turistice și resorturi spa au realizat un parteneriat de lucru pe piața din România. Va fi organizată chiar și o săptămână a turiştilor români, conform noului program turistic austriac, reunit sub genericul „Sunteţi pregătiţi pentru iarnă?”. Acesta a fost prezentat miercuri la Timişoara.

Austriecii speră ca, în iarna 2012, numărul românilor care îi vizitează să crească cu zece procente. Mizează pe bănățeni pentru că sunt mai aproape. „Oaspeții din România pun mare accent pe garanția zăpezii și știu să aprecieze zonele de schi care oferă și ghețar“, considera Carmen Fender, directoare de marketing a Oficiului de Turism al regiunii Ötztal. Aici, la finele lunii octombrie, va avea loc prima etapă a Cupei Mondiale la schi, pe ghețarul Rettenbach.

Foarte aproape de Viena și accesibile în doar câteva ore din România, aceste destinații oferă pachete atractive pentru familii și copii. Un sejur de trei stele, cu șapte nopți de cazare cu demipensiune, skipass valabil cinci zile, acces la complexul salin Ybbstaler Solebad, distracție pentru copii la clubul activ Blümchen și cardul Ötscher Card cu numeroase facilități incluse, costă doar 509 euro.

Pentru familiile interesate de linişte există Abtenau, stațiune la 50 kilometri de Salzburg. Amplasată în partea de vest a țării, în landul Vorarlberg, regiunea Bregenzerwald atrage prin peisaje incredibile și o arhitectură modernă. Regiunea Millstätter See are 31 de zone de schi , 283 de instalații de cablu, 1.000 de km de pârtii – toate disponibile cu un singur skipass.

Cea mai nouă ofertă pentru români este regiunea Arlberg, situată între landurile Tirol și Vorarlberg. Pentru cei neinteresați de schiat, operatorii de turism recomandă Burgenland, cel mai estic land al Austriei, celebru pentru centre termale de cea mai bună calitate și hoteluri wellness.

[nggallery id=1364]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

O oră ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

7 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

8 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

8 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

9 ore ago