Categories: Social

Dupa modelul Ghise, revolutionarii dau ture in Piata Operei

A trecut canicula și nu mai există riscul să-i bată soarele în cap, așa că revoluţionarii timişoreni ies din nou la proteste. Ei vor face ture, zilnic, în Piața Victoriei, la unison cu parlamentarul liberal Ioan Ghișe, care dă roată Palatului Cotroceni.

Ioan Ghişe înconjoară zilnic Palatul Cotroceni, după revenirea președintelui Traian Băsescu. Revoluționarii timișoreni s-au simțit și ei, așa că au decis să reia protestele, întrerupte pe motiv de caniculă și lipsă de „cvorum”.

„Luptătorii în Revoluţia din Decembrie 1989 Timişoara şi cei ce au protestatat în Piaţa Victoriei, timp de 136 de zile, aderăm la mişcarea lui Ghişe şi tragem un semnal de alarmă pentru oprirea holocaustului politic asupra celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, la referendumul din 29 iulie”, spune unul dintre liderii revoluţionarilor, Lucian Căldăraru.

De luni, revoluţionarii se vor plimba prin Piaţa Operei cu pancarte în mâini, în fiecare seară, începând cu ora 18. În ultimele zile de dinaintea opririi protestelor, în piață erau cel mult trei persoane, la care trecătorii se uitau curioși, și asta mai mult din cauza portavocii cu care era „înarmat” unul dintre ei. Revoluționarii timișoreni au anunțat și că, dacă președintele Băsescu revine la Cotroceni, vor pleca în marș spre București, pentru a protesta. Până atunci, se vor antrena în Piața Operei, în pas vioi.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

O oră ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

O oră ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago