Imnul „rezistentei” PNTCD: „Mai bine mort, decat pedelist”

Probabil că veteranii țărăniști și-ar face măruntaiele macrameu dacă-ar mai trăi să vadă cum PNȚCD stă remorcat astăzi la partidul lui Traian Băsescu. Cel care, în mandatul CDR-PD, a contribuit din greu la decredibilizarea principalului partid de guvernare din acea perioadă. Cu efect dezastruos în ce a urmat pentru PNȚCD vreme de mai bine de un deceniu: absența din politica parlamentară și o serie de scandaluri care au făcut ca la conducerea partidului să se perinde tot soiul de aventurieri trecuți prin filtrul unui lung șir de formațiuni politice, unele de un renume îndoielnic. Dar nu-și fac harakiri. Ei, înaintașii, nu-și fac harakiri, convinși că, în orice moment, Victor Ciorbea ar băga partidul într-o alianță mai de rahat, cea cu PSD.

Probabil că seniorul Corneliu Coposu s-ar răsuci în mormânt și-ar regreta amarnic decizia de resuscitare a PNȚCD după 1990, dacă ar ști că la cârma partidului a ajuns un individ precum Aurelian Pavelescu. La fel de probabil cum Seniorul l-ar aspru judeca pe Victor Ciorbea pentru jalnicul spectacol pe care-l face în folosul unor sinistre figuri precum „Felix” ori urmașii lui Ion Iliescu la cârma PSD. Ce-ar mai zice Seniorul despre fostul președinte pușcăriabil Mureșan, complice în trafic de caltaboși al ex-ministrului Decebal Traian Remeș, habar n-am. Și degeaba ne-am mai ruga pentru Corneliu Coposu să se odihnească în pace, dacă-l tot mâhnim cu întrebări despre ce se întâmplă în PNȚCD.

Cu certitudine, PNȚCD nu mai este ce-a fost în ianuarie ‘90, nici măcar la votul pro-Rațiu din primele alegeri libere prezidențiale, cu atât mai puțin partidul care, în ’96, a dărmat dominația lui Ion Iliescu în România. PNȚCD nu mai este nici măcar partidul care avea la Timișoara un ultim bastion de putere locală. Demnitatea înaintașilor nu este un bun de inventar pentru masa politică succesorală, iar despre demnitate cu greu se mai poate vorbi în prezent la nivelul întregii clase politice românești. PNȚCD nu mai are nimic, înafară de un președinte de partid, care, așa oportunist și traseist cum este el, a căutat fără scrupule compromisul care va readuce PNȚCD în parlament, după o lung secetă.

Ce-ar putea vrea, în aceste condiții, un așa-numit grup de rezistență din cadrul PNȚCD? În afară de bomboana de pe colivă, un „grup de rezistență” anti-Pavelescu n-ar mai putea decât să spere să facă el politica de alianțe pentru alegerile parlamentare din aceast toamnă. Să-și negocieze el, „grupul de rezistență”, puținele locuri potențial eligibile ce vor fi primite în cadrul unei alianțe electorale. Alianțe despre care numai un orb, surd și mut n-ar putea să vadă, s-audă și să spună că este polul de dreapta, alături de PDL, Fundația Creștină, Noua Republică și MRU.

Chiar dacă ar fi să dezbatem doctrinar afilierile creștin-democrate, categoric mai multă dreaptă găsești în puțina dreaptă a PDL, la Papahagi, Ungureanu sau Neamțu, decât origini populare în megastructura USL, alături de PSD, PNL, PC, UNPR și tot soiul de sindicate și organizații de pensionari socialiste și bugetofage. Doar dacă nu cumva „grupul de rezistență” din PNȚCD ar tânji la o candidatură a partidului pe liste proprii, cu candidați curați și demni, care, prin această poziție verticală, nu vor să accepte compromisul și, în mod evident, vreo speranță la un mandat de parlamentar în viitoarea legislatură. Că doar mai e timp. Au trecut doar 12 ani de la ultima experiență parlamentară a PNȚCD. Nu intră zilele în sac și nici partidul în pământ cu una, cu două. Chit că unii se chinuie să-l bage.