Dacă numai un sfert din bunătățile promise de primarul Robu în campania electorală pentru locale, dar mai ales în cea de acum pentru parlamentare, ar deveni realități ale urbei, păi atunci omului ăstuia cred că i s-ar ridica o statuie în bronz, chiar lângă cea a lui Marian Iancu, pe aleea personalităților din Parcul Central.
Și vă rog să nu rețineți nicio remarcă negativă din treaba cu Iancu, de vreme ce pozitivul președintelui BkP la Poli nu va mai fi atins de nimeni vreodată pe-acest pământ. Dar să revenim la primarul Robu. Are omul ăsta o vervă în munca asta de modernizare a orașului, mai că-ți vine să-l acuzi de populism dacă n-ar merita și dumnealui o porție de răbdare din partea electoratului.
În grafic este cu mutarea „acvariului”. Nici nu mă gândesc că treaba asta n-ar face-o, cum a promis, în primele șase luni de mandat. Echipa de fotbal mișcă într-o direcție ce se presupună că-i bună, chiar dacă treaba n-a mers ca unsă în privința publicului și a aducerii galeriei la stadion.
Cu personalul incomod al administrației Ciuhandu treaba se mișcă mai greu, din pricină de detalii juridice. Ciupa de la Mediu ce-l mai salvează pe primar, prin plecarea sa la pensie, dar cu ceilalți șefuți mai trebuie să așteptăm lunile de toamnă să cadă câte unul la 30 de zile. Mă îndoiesc că se vor întâmpla prea multe în direcția asta, dar hai să revenim la planurile ce-i vin primarului cu o ritmicitate debordandă.
Dacă nu o dată pe zi, atunci măcar o dată pe săptămână, aflăm că vom avea ba un pasaj subteran în Piața Operei, Internet în parcuri, ba un stadion de rugby în Blașcovici, o piațetă în față la Modex sau un campus universitar plin de biblioteci, săli de simpozioane, ochelariști, tocilare, de-or ajunge tinerii să-și taie venele și să treacă pe droguri tari de plictiseala ce se va lăsa în complexul studențesc. Foarte frumos, dacă aceste promisiuni ar avea măcar o minimă șansă de a fi realizate înainte de al cincilea mandat Robu în fruntea primăriei.
Dar astea nu sunt toate minunățiile cu care edilul vrea să ne bucure. E ca și cum ajungi acasă plictisit de fasolea de post a administrației Ciuhandu și, brusc, observi că soția te așteaptă cu fripturi, sarmale aburinde, savarine aromate, vinuri alese și câte altele din cartea de bucate liberală. Te întrebi ce nu e în regulă. Merităm noi să se prăvălească pe noi atâtea realizări ale edilului Nicolae Robu?
Apropo, mai simplu de rezolvat e promisiunea cu mutarea bâlciului de Crăciun pe strada Mărășești și înnoirea căsuțelor, vreun staul nou, oi mai vesele, reni mai dolofani. N-ar fi foarte greu de realizat nici planul cu terasele pe faleza Begăi, dar amenajarea zonei Cetate în integritatea sa pietonală, lărgirea pasajului Jiul, înnoirea parcului de tramvaie, atragerea de fonduri pentru realizarea unei legături civilizate între oraș și autostradă și ridicarea unui spital de copii nou-nouț nu vor fi treburi ușoare. Hopuri peste care, n-am niciun dubiu, Nicolae Robu va trece în viitorii nu știu câți ani.
Ce mi-e teamă că nu mai apucă să facă primarul Timișoarei ar fi celelalte peste 200 de promisiuni deosebit de atrăgătoare ce urmează să ni le facă dumnealui săptămânal, 52 de săptămâni pe an, trei ani și jumătate de acum înainte. Că deja presa de peste vară ne dă marfă în titluri apetisante. „Primarul Robu vrea să desființeze Telpark, dar nu știe ce pune în loc”, sună un titlu din 10 iulie în mai toate publicațiile locale. Termen: luna septembrie, „luna restructurărilor” de după un audit ce-a fi trebuit să descopere „crocodilul” și la ADP, după modelul „fâsâit” cu Ciupa de la Mediu.
P.S. Ce m-aș bucura eu foarte tare e ca onor Consiliul Local Timișoara, primarul Nicolae Robu, viceprimarul Grindeanu, ADP-ul sau oricare instituție locală să pună mână de la mână să facă niște WC-uri publice măcar în parcurile și-n zonele centrale. Ori să pună vreo firmă de salubrizare să curețe de căcați și resturi de hârtie igienică zona dintre bastionul din Piața 700 și gardul viu de lângă ghereta RATT. E raiul fecalelor de boschetari acolo. Ba chiar Poliția Locală ar putea să facă o treabă bună, fiind limpede că analiza fecalelor de-acolo le-ar arăta oamenilor legii o statistică clară a migrației.
Așa cum debanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…