Categories: PoliticaUltima ora

Matei Suciu: „Blaga nu ma bate decat daca apeleaza la tertipuri”

La București, lucrurile s-au stabilit de mult timp: Ilie Sârbu și Vasile Blaga trebuie să fie senatori de Timiș. Cum nu pot să candideze singuri, PDL și PSD le-au găsit niște sparring partneri. Sacrificați de partidele lor, sunt oamenii care acceptă cu zâmbetul pe buze să piardă pentru ca șefii lor să câștige. Sunt loserii de serviciu ai PSD și PDL. Azi, Matei Suciu.

Matei Suciu va fi contracandidatul lui Vasile Blaga pe Colegiul III Senat. Nu a candidat niciodată uninominal. Este consilier județean și vicepreședinte al PSD Timiș.

De ce aţi acceptat sa candidaţi pe un colegiu deja pierdut pe care USL l-a şi cedat lui Vasile Blaga?

Depinde de unde ne uităm. Dacă ne uităm din avion, colegiul pare pierdut, dacă ne uităm la structura PSD, a USL, a liberalilor, a PC, de acolo nu pare nimic pierdut. Dacă îl comparăm pe Blaga cu Suciu, din punct de vedere al averii, al influenţei, al afacerilor cu statul, sigur că Blaga este net superior. Dacă facem comparaţia Suciu cu Blaga din punct de vedere a interesului local, îl bat la orice oră.

Chiar credeţi că puteţi câştiga în faţa lui Blaga?

Dacă nu credeam că o să câştig nu mă înscriam în luptă. Blaga nu este de aici, este necunoscut, notorietatea pe care o are este pe negativ şi nu pe pozitiv

Pe ce vă bazaţi? Aveți un as în mânecă?

Am mai mulţi aşi în mânecă. În primul rând, experienţa mea în administraţie şi politică de 12 ani, cartea mea de vizită şi faptul că am ajutat atât de mulţi oameni din funcţiile pe care le-am avut în administraţie, cât şi ca om, ca persoană fizică. Mă cunosc cu multă lume, am mulţi prieteni, avem mulţi primari în zonă. Sunt 29 de primării USL şi 15 PD-L, un independent, un bulgar şi un primar de la UDMR. Credeţi că nu pot să câştig?

Nu credeți că partidul v-a sacrificat totuşi într-un fel?

Am vorbit inclusiv cu preşedintele PSD, Victor Ponta. M-a asigurat de tot sprijinul. Nu cred să se pună problema. Adversarii politici încearcă să inoculeze această ipoteză pentru a păcăli electoratul. Eu reprezint interesele oamenilor şi trendul USL. Suntem pe val, suntem alternativa. PD-L s-a delegitimat prin tot ce a făcut în ultimii ani. Am toate şansele. Sondajele de opinie îmi sunt favorabile. Îmi este teamă doar de banii lor…

Câţi bani din propriul buzunar aţi alocat acestei campanii?

Păi toţi banii i-am băgat din propriul buzunar. Cel puţin până acum. Nu mă gândesc să arunc cu banii în stânga şi în dreapta, pentru că nu îi am. Am plătit darea către partid – 3.500 de lei… Mai am prieteni cu societăţi care mă vor sprijini cu drag.

Aţi negociat să primiţi ceva în schimb de la partid?

Am deja ceva în schimb. Sunt consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiș. E căldurică la noi. Am veniturile personale. Mama mea are un contrat de închiriere pentru nişte magazinuţe. Am venituri suficiente pentru ca eu şi familia mea să trăim decent. Nu sunt un tip sărac. Nu sunt nici un tip avut. Nu va fi nicio tragedie dacă va fi să mă bată domnul Blaga. Repet, nu cred că mă poate bate decât dacă apelează la invenţii şi tertipuri pe care eu nici nu le pot bănui.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

11 ore ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

12 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

13 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

15 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

15 ore ago