Categories: Pe surse

Pe motiv de SRI, Ghita Moldovan nu ia locul Tatuc(ului)

La două luni de instalarea în funcție, pe deja fostul șef al IPJ Timiș, Costin Tătuc, l-a cuprins un dor nebun de casă, de familie, de prieteni, de București. Dovedind multă sensibilitate la problemele subalternilor, ministrul Mircea Dușa a fost de acord ca Tătuc să se întoarcă de unde a venit ca să-și oblojească dorul.

Moment în care a început din nou lupta pe viață și pe moarte pentru scaunul de șef al polițiștilor din Timiș. O luptă dură, purtată prin tot felul de birouri de politicieni și alte cotloane, mai mult pe sub mese, decât pe mese. Cică nu mai puțin de șapte ofițeri își doresc scaunul rămas liber. Printre ei nu se numără însă cel care părea marele favorit, Gheorghe Moldovan, fost șef al Poliției Municipale, dar și adjunct la IPJ.

Omul are binecuvântarea PSD Timiș, partid care l-a votat, încă de la sfârșitul lunii mai, să ocupe această poziție. Problema lui Moldovan este că nu are și binecuvântarea SRI Timiș, instituție care a i-a făcut un raport nu prea măgulitor. De unde și destulă lume știe că Moldovan a săritde mult din schemă și nu mai trebuie insistat pentru el.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago