Cabinetul dentar reprezintă un loc cu risc crescut de transmitere a bolilor. De aceea, controlul infecţiilor în cabinetul dentar este una dintre cele mai importante probleme ce trebuie luată în considerare. Implementarea unor proceduri realistice de control al infecţiilor implică colaborarea întregii echipe dintr-un cabinet dentar.
Există anumite precauţii universale care reprezintă pentru medicul dentist punctul de plecare în controlul infecţiilor în cabinetul dentar. Acestea sunt următoarele :
• Se pleacă întotdeauna de la premisa că toţi pacienţii sunt purtători ai unei boli infecţioase
• Fiecărui pacient îi este aplicat acelaşi protocol de control strict al infecţiei
• Orice loc de muncă trebuie să fie sigur şi ferit de riscuri atât pentru personal, cât şi pentru pacient
• Trebuie întotdeauna folosite îmbrăcăminte şi echipament de protecţie
Un istoric medical al pacientului trebuie realizat pentru toţi pacienţii care se află la prima vizită. Acesta trebuie reactualizat în mod regular. Chestionarul medical şi discuţia cu pacientul nu trebuie să lipsească din protocolul normal al cabinetului. În cazul descoperirii unui pacient cu infecţie trebuie urmat un protocol de control prestabilit. Este lipsit de etică refuzarea unui pacient infectat pentru a evita expunerea medicului.
Se evită contaminarea mănuşilor, a instrumentelor, dispozitivelor şi materialelor în timpul tratamentului prin atingerea feţei, a măştii, butoanelor, lămpii, mouseului, mânuirea fişelor dentare etc. Instrumentarul mic (freze) trebuie să fie manipulat cu ajutorul unei pense sterile de serviciu. Pensa trebuie păstrată într-o zonă curată pe măsuţa asistentei. Se recomandă de asemenea folosirea aspiratorului chirurgical şi a digii pentru a evita împrăștierea de salivă sau aerosoli.
Toate articolele care pleacă sau vin de la laboratorul de tehnică dentară trebuie decontaminate pentru a proteja tehnicianul de laborator şi, respectiv, pacientul. Amprentele trebuie clătite cu apă şi dezinfectate. Dezinfectarea se poate realiza cu soluţii pe bază de glutaraldehidă, iodoform, compuşi de clor sau fenoli. Protezele fixe sau mobilizabile de asemenea trebuie dezinfectate. Mesele de lucru se dezinfectează după fiecare utilizare. Articolele contaminate trebuie trimise la laborator cu etichetă roşie.
Decontaminarea cabinetului se realizează prin:
• Spălare – trebuie îndepărtate toate resturile şi microorganismele
• Dezinfecţie – distrugerea chimică a microorganismelor
Sterilizarea instrumentarului se realizează prin căldură, cu ajutorul unor aparate speciale. Sterilizarea se poate realiza prin căldură uscată, la 170°C, timp de 60 de minute, aparatul folosit fiind pupinelul, sau prin căldură umedă, la 121°C, timp de 15 minute, cu ajutorul autoclavului.
Spălatul pe mâini este obligatoriu să se realizeze la începutul zilei, după fiecare pacient şi la sfârşitul zilei. Înainte şi după fiecare intervenţie medicul îşi va spăla mâinile cu apă curentă şi săpun, prin două săpuniri consecutive, timp de minimum 15 secunde. În anumite situaţii, spălarea este completată cu dezinfecţia mâinilor. Ştergerea mâinilor se realizează cu prosoape de hârtie, de unică folosinţă. De asemenea este recomandat ca medicul să nu poarte bijuterii în cabinet şi să aibă unghiile tăiate şi îngrijite.
Protejarea echipei operatorii este obligatorie. Ea se realizează în primul rând prin utilizarea unui echipament de protecţie adecvat, dar şi prin imunizarea personalului, personalul medical fiind expus la o mare varietate de boli.
Barierele fizice între pacienţi şi echipa operatorie reprezintă o bună modalitate de protecţie împotriva bolilor contagioase. Aceste bariere sunt denumite general – echipament de protecţie – si se referă la :
• Îmbracăminte
• Ochelari
• Măşti faciale
• Mănuşi
Echipamentul medical de protecţie se poate realiza dintr-o varietate de materiale. În alegerea lor însă trebuie să se ţină cont de faptul că trebuie să reziste la spălare unei temperaturi de peste 60°C, temperatură la care sunt distruse virusurile din sânge, inclusiv HIV. Îmbrăcămintea trebuie spălată la cabinet şi nu acasă împreună cu restul de haine.
La intrarea în cabinet se schimbă în totalitate îmbrăcămintea de stradă cu cea de cabinet. Îmbrăcămintea de protecţie nu se poartă în afara cabinetului medical şi trebuie schimbată cel putin o dată pe zi. Este recomandat ca îmbrăcămintea de protecţie să nu fie strâmtă, să fie lejeră şi să permit exacutarea lejeră a mişcărilor şi să fie de preferat dintr-un material subţire.
Ochelarii de protecţie trebuie purtaţi de fiecare dată când există riscul de stropire cu salivă din gura pacientului în timpul tratamentului, aceştia reprezintând bariera fizică pentru ochi. De asemenea, ochelarii împiedicând frecatul la ochi împiedică riscul contaminării directe a ochilor. Ochelarii de protecţie sunt obligatorii în cazul unor manopere ca uitlizarea pieselor de mână şi a seringii fără aspiraţie, în timpul detartrajelor, în cazul îndepărtării unor coroane sau restaurări şi în timpul lustruirilor, finisărilor şi periajelor dentare.
În cazul anumitor manopere stomatologice în care există riscul împroşcării accidentale a pacientului, şi acestuia trebuie să i se ofere ochelari sau dispoziţive de protecţie pentru ochi. Ochelarii este recomandat să fie uşori, întotdeauna curaţi, pe măsura medicului şi este de preferat să prezinte lentile de mărire.
Ca şi ochelarii de protecţie, măştile faciale reprezintă o barieră fizică împotriva răspândirii microorganismelor pe mucoasele expuse. În plus ele oferă un filtru împotriva microorganismelor răspândite sub formă de aerosoli de către piesele de mână, aparatul de detartraj sau aspirator. Măştile trebuie schimbate după fiecare pacient, iar în cazul unor proceduri mai lungi trebuie schimbate pentru a-şi menţine eficienţa de filtru, deoarece aceasta este deteriorată de umiditatea respiraţiei.
Mănuşile protejează medicul şi personalul auxiliar de infestarea mâinilor cu microorganisme prin existenţa unor mici zgârieturi, tăieturi sau alte leziuni superficiale la nivelul mâinilor. De asemenea protejează şi pacientul de microorganismele ce se pot găsi pe mâinile personalului medical. Este recomandată utilizarea mânuşilor în realizarea oricărei manopere stomatologice.
Toate aceste proceduri au ca și scop evitarea contaminării pacientului, a medicului si a personalului auxiliar.
În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…