Antrenorul de karate Dan Pârvan, care a întreţinut relaţii sexuale orale cu două fetițe de 9 şi 10 ani, a recunoscut toate acuzațiile, astfel că procesul lui s-a încheiat chiar la primul termen. El a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani şi corupţie sexuală.
Dan Ioan Pârvan a vrut să beneficieze de reducerea pedepsei, astfel că a recunoscut toate acuzațiile pe care i le-au adus procurorii. Senseiul pedofil a primit 12 ani de închisoare.
Avocaţii victimelor au cerut despăgubiri de 300.000 euro. Tribunalul Timiş a decis însă ca Pârvan să plătească despăgubiri de 50.000 euro pentru fiecare victimă şi 10.000 euro pentru fiecare membru al familiei celor două fetița. Sentința nu este definitivă.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…