Categories: Social

Weekend aglomerat pentru politistii de frontiera

În weekend, polițiștii de frontieră timișeni au prins 24 de persoane care încercau să intre fără acte în regulă în România, din Serbia. În luna septembrie, oamenii legii au oprit din călătoriile lor ilegale 303 persoane care au intrat în România dinspre Serbia sau intenţionau să treacă frontiera verde pentru a ajunge în Ungaria.

Polițiștii de frontieră din județul Timiș au depistat, în ultimele 48 de ore, cinci grupuri de migranți, formate din 24 de persoane, toți bărbați, care au intrat ilegal în România din Serbia în zona sectoarelor Poliției de Frontieră Moravița, Lunga și Sânnicolau Mare.

„Aceste persoane nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. S-a stabilit că este vorba despre cetăţeni din Algeria, Egipt şi Palestina, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani. Toţii au declarat că intenţia lor este de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

În luna septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timișoara au depistat 303 persoane care au intrat ilegal în România sau încercau să treacă frontiera verde spre Ungaria. Pe secţiuni de frontieră, cele mai multe persoane, 115, au fost depistate la Sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga.

În topul celor care au fost depistaţi la frontieră sunt cetăţenii din Algeria – 137, Palestina – 64, Afganistan – 17, urmaţi de cetăţenii din Pakistan şi Maroc.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago