Fosta glorie a gimnasticii românești Simona Amânar a devenit mamă pentru a doua oară. Ea a născut joi, prin cezariană, o fetiță, la un spital privat din Timișoara.
După ce a fost de șapte ori campioană olimpică, Simona Amânar și-a întemeiat o familie la Timișoara. Ea e căsătorită cu fiul fostului ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. Simona Amânar și soțul ei, Cosmin Tabără, mai au un băiat, Alex, în vârstă de zece ani.
Fetița născută joi, la Timișoara, a avut 3,010 kilograme și a primit la naștere nota 10. „Fetița este într-o stare excelentă, este alăptată și înconjurată de toată dragostea familiei și atenția personalului medical”, a declarat dr. Daniela Icma, medic primar neonatolog.
„A fost o sarcină mult mai uşoară decât prima. Nu am mai avut greţuri”, spunea, în urmă cu puțin timp, fosta gimnastă. Potrivit Simonei, fiica ei va fi botezată Ştefania Teodora.
Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…
Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…
Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…
O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…
Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…
Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…