Singur la concurs, Pavel Kasai a ratat sefia ITM!

Concursul pentru şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș s-a încheiat cu o surpriză. Ca în filme, Pavel Kasai, trezorierul PSD Timiş, nu a reuşit să ia examenul scris, deși s-a prezentat singur la concurs.

Numirea lui Pavel Kasai în postul de inspector-șef al ITM Timiș e vehiculată de câteva luni, însă concursul pe post s-a dat abia miercuri, 28 noiembrie. Trezorierul PSD a participat singur, dar… n-a reușit să ia examenul!

Concursul consta în două probe, cea scrisă, eliminatorie, și cea orală. Kasai n-a făcut însă decât 33 de puncte din cele 70 minim necesare la examenul scris, desfășurat la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ileana Tomoioagă, actualul inspector-şef interimar al ITM Timiş, nu s-a înscris la concurs.

Culmea este că nici măcar contracandidatul lui Pavel Kasai nu s-a prezentat la proba scrisă. „Nu știu care este rezultatul concursului, pentru că m-am grăbit să plec”, a declarat cel pentru care fusese pregătit acest post.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

O oră ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

2 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

2 ore ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

2 ore ago