Crin Antonescu și Victor Ponta nici măcar nu iau în calcul nominalizarea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcția de premier, după alegeri. Premierul spune chiar că o astfel de ipoteză este „o prostie”.
Prezent, vineri, la Timișoara, alături de Victor Ponta și alți lideri ai USL, Crin Antonescu a spus că, în niciun caz, Călin Popescu Tăriceanu nu va fi prim-ministru după alegerile din 9 decembrie. La congresul PNL s-a decis ca partidul să meargă în aceste alegeri alături de PSD și ceilalți parteneri, alături de care vor guverna în următorii patru ani. În același congres s-a stabilit și că viitorul premier al României va fi Victor Ponta, a spus președintele PNL.
„Tăriceanu premier este o ipoteză fantezistă. Ea poate să fie doar aventura a doi oameni. Amintesc faptul că domnul Tăriceanu, întrebat asupra unei asemenea ipoteze, și-a amintit că există un congres, o înțelegere politică și că primul ministru va fi Victor Ponta”, a declarat Antonescu.
Victor Ponta a continuat ideea. „Mi se pare jalnic și ridicol pentru PDL să își pună speranța acum în Tăriceanu. Nu m-ar mira să și-o pună în domnul Năstase, că o să iasă de la închisoare și că va fi prim ministru, numai să nu fie un premier de la USL”, a spus președintele PSD.
Premierul în exercițiu a mai spus că USL și-a prezentat deja programul economic, la care au lucrat atât membri PSD, cât și cei ai PNL, inclusiv Călin Popescu Tăriceanu, alături de membrii PC. „Este un program foarte pragmatic. Dacă vorbim despre ceea ce cred că este tot o măsură de dreapta sau, mă rog, de centru, TVA diferențiat pentru producător, este o măsură de stimulare a producătorului, nu este o măsură socială.
Social era dacă spuneam că facem TVA 30%, ca să dăm ajutoare sociale. În momentul în care spui că faci 9% ca să sprijini producătorul e o măsură în care îl sprijini, deci e de dreapta. Povestea asta cu programul care trebuia să fie mai liberal e doar o poveste”, a declarat Ponta.
„Cred că am comentat destul pentru o prostie atât de mare. Ultima speranță a lui Băsescu și a celor de la PDL, să vină Tăriceanu premier, este absolut grotescă. Sunt absolut convins că domnul Tăriceanu, așa cum a fost tot timpul alături de noi în construcția programului economic, în suspendarea lui Traian Băsescu, în toate acțiunile noastre politice ale USL, va fi în continuare alături de noi”, a conchis premierul. (sursa foto: romanialibera.ro)
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest…
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul…
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis,…
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din…
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul…
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 - 18:00, în…