Categories: SocialUltima ora

Georgica Cornu sustine ca amantul sotiei lui vrea un milion de euro de la el!

Georgică Cornu susține, nici mai mult, nici mai puțin că amantul soției sale, Waari Ghassan, a sfătuit-o pe aceasta să ceară despăgubiri morale de un million de euro. Omul de afaceri recunoaște, în sfârșit, că a reluat relația cu Marina Almășan, de care se despărțise în vara anului trecut.

Georgică Cornu susține că familia lui s-a destrămat din cauza relației pe care Oana Cornu o are, de mai multă vreme, cu Waari Ghassan. „Am aflat despre această relație în urmă cu trei ani, când am și intentat divorț. Ulterior, am convenit cu soția mea să ne împăcăm de dragul celor doi copii minori. Condiția era ca Oana Cornu să renunțe la relația extraconjugală, lucru care nu s-a întâmplat”, spune omul de afaceri.

Interesant este că, în anii 2006-2007, în perioada în care afacerile îi mergeau din plin, Georgică Cornu organiza frecvent petreceri ale firmelor sale la Centrul de Afaceri al CCIAT. De la acestea era nelipsit, de fiecare dată, Waari Ghassan (foto), care stătea întotdeauna la masa familiei Cornu. Zvonuri privind relației Oanei Cornu cu omul de afaceri de origine arabă circulă încă de atunci.

Anul trecut, Georgică Cornu s-a afișat de mai multe ori alături de vedeta TVR Marina Almășan. Cei doi au fost în vacanță alături de copiii lor și totul părea în regulă. Apoi, a intervenit o ruptură asupra cărei protagoniștii au preferat să nu insiste, iar Cornu părea că dorește să-și refacă relația cu soția sa. La finele anului trecut s-a speculat că „Regele asfaltului” s-a împăcat cu Marina Almășan, cei doi petrecându-și sărbătorile împreună. Niciunul dintre cei doi nu a confirmat informația.

Între timp, Oana Cornu a cerut despăgubiri morale de un milion de euro. Omul de afaceri a reacționat imediat. El susține că încă soția sa vrea acești bani „influențată de iubitul ei (…) Nu știu pe ce se bazează această solicitare în condițiile în care am ajuns în această situație exclusiv din cauza ei”.

Enervat de întreaga situație, Georgică Cornu, al cărui grup de firme e în faliment și este amenințat cu executarea silită de bănci, a anunțat că nu vrea să mai dea detalii despre viața sa personală. „Relația mea cu Marina Almășan este una bazată pe încredere reciprocă, așa cum este normal în cazul a doi oameni care încearcă să-și reface viața”, mai scrie omul de afaceri. El se va întâlni cu Oana Cornu pe 13 martie, la următorul termen de divorț.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

5 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

5 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

10 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

11 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

12 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

12 ore ago