Patru polițiști locali au fost dați afară, după ce au fost surprinși dormind pe rupte în timpul serviciului. Măsura a fost luată la o lună după ce conducerea Poliției Locale Timișoara a fost informată că pe Youtube circulau mai multe filmulețe în care agenții în uniformă sforăiau de zor.
Comisia de disciplină a Poliției Locale Timișoara a finalizat ancheta în cazul polițistului local filmat în timp ce dormea în incinta Facultății de Muzică. S-a stabilit că, în acest caz, au fost implicați nu mai puțin de nouă polițiști locali.
„Comisia de disciplină a decis destituirea din funcția publică a patru polițiști locali, între care și cel filmat, dar și cel care a făcut filmarea. Vor fi retrogradați din funcția publică patru din cei nouă polițiști, iar salariul altuia va fi diminuat. Acest lucru a fost stabilit și în funcție de abaterile anterioare ale celor în cauză, iar motivul a fost în primul rând părăsirea posturilor și a itinerariului de patrulare, cu consecințe asupra siguranței cetățeanului”, a declarat Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.
Anul 2013 a debutat cu o mare dorință de a face ordine în rândul polițiștilor locali timișoreni. De la începutul anului au fost aplicate alte 21 de sancțiuni constând în 17 mustrări scrise și patru diminuări de salariu în cazul altor polițiști locali care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…