Timpark: Parcarea prin SMS nu se poate face de pe toate retelele

Telpark a murit, trăiască Timpark! De vineri, timișorenii nu mai pot parca în oraș decât cu telefonul mobil, fie prin SMS, fie prin apel telefonic. Atenție: plata prin SMS nu se poate face din toate rețelele! Noul sistem de parcare este explicat pe îndelete pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, dar și pe site-ul oficial.

În Timișoara au fost montate plăcuțe, prin care șoferii sunt anunțați, în română și engleză, că-și pot cumpăra vouchere sau pot plăti direct prin telefon. Dacă alegeți să plătiți prin SMS, tarifele sunt, pe oră, 0,50 euro plus TVA în zona roşie, 0,35 euro plus TVA în cea galbenă şi 0,25 euro plus TVA în cea albastră. Cu trei euro plus TVA, puteți parca oriunde, toată ziua.

Trebuie să trimiteţi SMS la 7406 cu conţinutul 111, urmat de un spaţiu şi numărul maşinii dacă vreți o oră în zona roşie, 112 şi numărul de înmatriculare – zona galbenă, 113 şi numărul autoturismului – zona albastră. Dacă mai vreți o oră, trimiteți încă un SMS, după același model. Momentan, nu se poate face plata prin SMS decât din rețelele Orange și Vodafone.

Puteți parca și prin bip, la prețul de 1,5 lei/oră, în zona roșie, 1 leu/oră, în zona galbenă, și 50 bani/oră, în cea albastră. Dacă vreți mai multe informații despre acest sistem, nu vă așteptați să citiți pe plăcuțe. Trimiteți, în schimb, un SMS la 1210, cu textul „TPARK”, plătiți 0.15 euro plus TVA și conformați-vă.

Conform site-ului, ca să plătiți prin acest sistem, trebuie să vă înregistrați prin trimiterea unui SMS cu textul TM CONT şi numărul de înmatriculare al maşinii la 1210. Tariful este de 0,15 euro plus TVA, în rețelele Orange, Vodafone şi Cosmote). După înregistrare veţi primi un SMS de confirmare. Vă puteți încărca apoi creditul cu vouchere pe care le cumpărați din oraș. Apoi trimiteți la același număr un alt SMS cu numărul voucherului dumneavoastră.

Când ajungeți în parcare, dați un bip la 0356-710.138, pentru zona roşie, 0356-710.139, pentru zona galbenă, sau 0356-710.140, pentru zona albastră. Banii vi se iau din voucher. Nu uitați să sunați și la plecare, la numărul 0356-710.141, pentru toate zonele. Urmează să fie date și amenzi. Acestea sunt 40 lei – dacă le plătiți în primele 48 de ani, 70 de lei – dacă le plătiți până în primele 15 zile calendaristice, respectiv 150 de lei, din cea de-a șaisprezecea zi.

[nggallery id=1534]

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

15 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

15 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

16 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

19 ore ago