Categories: CulturaPolitica

La Muzeul de Arta, Bojin aduce un candidat mai bine pregatit decat Tolcea

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, crede că decizia comisiei de a-i da directorului Muzeului de Artă, Marcel Tolcea, nota 5,89 pentru activitatea din ultimul an este o mare eroare. Pe de altă parte, Titu Bojin spune că nu a stabilit încă numele succesorului lui Tolcea, dar acesta va fi mai bine pregătit decât încă directorul MArT.

Constantin Ostaficiuc spune că a lucrat foarte bine cu directorul Muzeului de Artă, Marcel Tolcea, despre care crede că este foarte bine pregătit din toate punctele de vedere. „În urmă cu un an, Marcel Tolcea a luat 9 la evaluare. Din punctul meu de vedere, este un om care şi-a făcut treaba foarte bine ca manager al Muzeului de Artă. Poziţia lui era foarte întărită şi trebuia să continue, mai ales prin relaţiile pe care deja le avea şi le are în acest moment.

Să nu uităm că am adus împreună în Timişoara colecția Baba, ceea ce este un lucru extraordinar, tot împreună a fost expoziţia Margaretei Sterian, ca să nu mai vorbim de multe multe evenimente care s-au întâmplat în acestă perioadă. Eu nu ştiu care a fost raţiunea deciziei comisiei respective a da o astfel de notă. După părerea mea, este evident o mare eroare”, spune Constantin Ostaficiuc.

Titu Bojin, despre care s-a speculat că se află în spatele debarcării lui Tolcea, nu prea comentează acest caz. „Comisia care a făcut evaluarea a fost suficient de pregătita. Trebuie să impulsionăm activitatea muzeului. Nu am vrut să mă implic, luni sau marți voi primi materialul și atunci voi vedea. Eu nu am vorbit urât de el, nu ne-am contrat niciodată”, a declarat Bojin. Președintele CJ Timiș spune că nu există încă un înlocuitor pentru Marcel Tolcea. „Va fi un om din cultură, nu voi aduce un om politic. Pot să vă spun că va fi un om mai bine pregătit decât domnul Tolcea”, a spus social-democratul.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

24 de minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

50 de minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

O oră ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

O oră ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago