Categories: SocialUltima ora

Primarul din Ramnicu-Valcea a luat spaga de la Cornu?

Primarul din Râmnicu-Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reținut, joi după-amiază, de procurorii DNA. Potrivit anchetatorilor citați de mai multe agenții de presă, lucrarea pentru care s-ar fi luat mită este pasajul suprateran de pe str. Tudor Vladimirescu.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, liberalul Emilian Frâncu, este suspectat de luare de mită. La mijloc este vorba de 20.000 de euro, bani pe care primarul i-ar fi încasat de la o firmă din Timișoara. Aceasta trebuie să realizeze un pasaj pe o stradă din Râmnicu-Vâlcea.

Deși nu s-a anunțat numele firmei timișorene, construcția pasajului respectiv a fost adjudecată de societatea Confort, patronată de cunoscutul Georgică Cornu, supranumit și „Regele asfaltului din Banat”. Contractul de execuție a fost semnat pe data de 12 aprilie 2012.

Cum firma timișoreană a intrat în insolvență, sute de angajați fiind concediați, primarul Frâncu l-a chemat pe Cornu la discuții în mai multe rânduri. În presa vâlceană, edilul s-a declarat îngrijorat de faptul că lucrările nu vor putea fi finalizate.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

11 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

15 ore ago