Trepte de aproape 100.000 de euro la Catedrala

Reabilitarea treptelor Catedralei Mitropolitane, lucrare începută de curând, costă nu mai puțin de 400.000 de lei. Jumătate din sumă vine de la bugetul local, după ce reprezentanții Bisericiii s-au plâns că n-au bani să repare scările de acces în lăcașul de cult. Primarul Nicolae Robu este încântat că a putut oferi această sumă.

Treptele Catedralei Mitropolitane vor fi reabilitate în câteva săptămâni, iar lucrările costă aproape 100.000 de euro. Primăria Timișoara a dat jumătate din sumă, după ce executivul local a fost sensibilizat de apelul preoților, care susțineau că nu dispun de toți banii pentru această lucrare.

Jumătate din sumă, adică 200.000 lei, provine din partea Consiliului Local Timişoara. Mă bucur că lucrările au demarat şi că, în scurtă vreme, Catedrala Mitropolitană va avea treptele aşa cum merită să le aibă, ţinând seama, pe de-o parte ,că reprezintă obiectivul religios de cea mai mare importanţă din Timişoara, o emblemă a oraşului nostru, dar şi încărcătura pe care treptele le-au dobândit în decembrie 1989. Eu m-am bucurat atunci când am primit propunerea de a aloca acea sumă care a fost aprobată”, a declarat Nicolae Robu. Scările de acces ale Catedralei Mitropolitane nu au mai fost reabilitate de câteva zeci de ani.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

8 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

8 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago