Categories: Economic

Cauciurile de vara ar trebui sa fie obligatorii

Schimbarea anvelopelor în funcție de sezon este absolut necesară. Mai mult decât atât, acest lucru ar trebui să fie specificat în lege, la fel ca și datele la care ar trebui să fie făcut schimbul cauciucurilor. Asupra acestor lucruri au căzut de acord autoritățile și distribuitorii de anvelope din Timiș.

Folosirea cauciucurilor de iarnă în sezonul cald duce la modificări ale performanțelor de frânare sau ale manevrelor autoturismelor, este de părere inspectorul Gheorghe Ionescu de la Registrul Auto Român, filiala Timiș. Acesta consideră că, în momentul de față, un important capitol, cel al anvelopelor second-hand, nu este reglementat. „Tocmai de aceea, există propuneri legislative care vor fi luate în discuție în perioada următoare”, a mai afirmat inspectorul RAR.

Marii transportatori din Timiș, șoferii de tiruri, camioane, autocare, taxiuri sau școli de șoferi respectă, în general, legea. „Chiar dacă actul normativ din 2011, ce prevede schimbarea tipului de anvelope la venirea sezonului rece, nu prevede și necesitatea utilizării celor de vară în sezonul cald, șoferii cărora le acordăm licențe de transport sunt dotați cu astfel de anvelope” spune Ioan Mateescu, șeful Autorității Rutiere Române Timiș.

Producătorii și distribuitorii de anvelope atrag atenția că un cauciuc, indiferent de tip sau firma producătoare, nu trebuie ținut mai mult de cinci ani pentru că își pierde proprietățile.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

O oră ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

3 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

3 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

3 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

4 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

4 ore ago