Categories: Social

In Saptamana Mare, timisorenii s-au inghesuit la donare de sange

În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Paște, sute de timișeni donează sânge. Unii fac asta pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, dar foarte mulți vin pentru că au nevoie de bonurile de masă pe care le primesc.

Centrul de Transfuzii de la Timişoara ajunge, uneori, în situaţia de a fi nevoit să apeleze la alte unităţi medicale din regiune, pentru a asigura necesarul de sânge. În perioada sărbătorilor însă, fie că vorbim de cele de iarnă sau de cele pascale, numărul donatorilor aproape se dublează, iar angajații centrului abia fac față solicitărilor.

„În această perioadă au venit între 80 și 100 pe zi. Suntem mulțumiți că vin, pentru că patologia din spital este foarte complexă și, în acest fel, putem asigura tot sângele necesar intervențiilor chirugicale și urgențelor. Toate grupele de sânge sunt în general necesare, dar e nevoie stringentă de A pozitiv, precum și de donatorii cu RH negativ”, spune dr. Cristina Ghiocel, de la Centrul de Recoltare a Sângelui.

„Am mai donat o dată, înainte de Crăciun. Recunosc că am venit pentru bonurile de masă, dar mă bucur că am putut să ajut pe cineva”, afirmă Ioan Toma. Bărbatul de 50 de ani a venit împreună cu soția, care e la prima donare. Ambii recunosc că le prind foarte bine cele 14 bonuri de masă pe care le-au primit. „O să cumpărăm și miel, și dulciuri pentru nepoți. Am așteptat vreo oră până să ne cheme, dar, în final, a fost bine”, spune femeia.

La Centrul de Recoltare au ajuns, în Săptămâna Mare, și polițiștii de frontieră. 20 dintre ei au donat sânge în cadrul unei acțiuni caritabile. Niciunul nu a luat acasă tichetele de masă: le-au oferit, pe toate, unui cămin de bătrâni. Suma nu e foarte mare, dar gestul contează foarte mult. România este singura țară din Uniunea Europeană în care donarea de sânge este recompensată.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

7 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

9 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

10 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

11 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

11 ore ago