De multe ori poziția primarului Nicolae Robu nu ar trebui invidiată. Și nu vorbesc aici doar de presiunile care se exercită asupra lui pentru tot felul de chestiuni, de la contracte, licitații, lucrări până la recepționări de lucrări. Dar când ai doi principali colaboratori (sau cel puțin așa ar trebui să fie) precum viceprimarul Traian Stoia și secretarul Ioan Cojocari, nu ești nici pe departe într-o situație extrem de agreabilă.
Nu e un secret, relația dintre Cojocari și Stoia nu a fost niciodată grozavă. Pe când era consilier, Stoia îl ataca non-stop pe secretar, care – nu de puține ori – îi răspunea ironic sau chiar la modul bășcălios. Nu intru în amănunte vizavi de motivele acestei relații ostile, dar avea legătură și cu presiunile pe care șefii lui Stoia, frații Cristescu, le făceau asupra primăriei. Odată ajuns viceprimar, la începutul acestui an, Stoia n-a uitat de vechiul său „amic”. Astfel că, mai mult sau mai puțin voalat, l-a acuzat pe Cojocari de toate relele din primărie. Și asta în ieșiri publice și nu puține!
Stoia spune în conferințe de presă că a descoperit nu știu câte mii de terenuri ale primărie ascunse de ochii lumii, iar Cojocari îi transmite să nu mai vorbească ziua ce visează noaptea. Aici înclin să-i dau dreptate secretarului, fiindcă e greu de presupus că Stoia, în câteva luni, să fi descoperit mii de terenuri puse la păstrare. Mai ales dacă știi și personajul pe care și l-a adus (Marcel Torje) să-i numere terenurile, te apucă râsul.
Mai mult, disputa aceasta ușor infantilă a luat uneori turnuri grotești. Astfel, Stoia a venit cu un proiect de HCL ca Direcția de Evidență a Persoanelor să achite chirie către primărie. De menționat că direcția se află în subordinea municipalității, astfel că demersul lui Stoia însemna scoaterea unor bani dintr-un buzunar pentru a-i băga în altul. Inițiativa lui Stroia a venit după ce Cojocari i-a spus „la mișto”, că șeful direcției în cauză, Vasile Tărciatu, ar avea un birou extem de luxos, cu duș, cameră de meditație, salon de primire etc.
Lezat în onoarea sa de secretar vechi, Cojocari îi răspunde lui Stoia, după un alt atac legat de Rodica Vlad, tot prin intermediul unei conferințe de presă, organizată tot în primărie, instituție care pare scăpată total de sub control. Fiecare își face propriile conferințe de presă, înjură pe cine vrea, cum vrea, inclusiv pe colegi. Unii ar spune că e o mare democrație. Alții, în schimb, ar spune că e o debandadă totală, semn (și) că lumea nu prea are de lucru.
În mod normal, un astfel de conflict trebuia stopat automat de primarul Robu. Sau măcar escamotat și rezolvat în interior. Dar se pare că Robu nu mai are nicio putere, cel puțin în fața lui Stroia. Cel mai recent și bun exemplu e cu birturile din parcuri. Deși primarul a declarat că nu mai ține la acest proiect, Stoia l-a flituit (tot într-o conferință de presă susținută în primărie, că-i la modă), afirmând că își duce proiectele la capăt, cu sau fără voia primarului. Mai mult, într-un interviu dat deBanat, Stoia chiar l-a amenințat, ca să nu zic șantajat, pe Robu. Or, în ce cheie se pot citi următoarele fragmente?
„Dânsul (Nicolae Robu – n.a.) a fost de acord când am vorbit despre proiectul de hotărâre. Mai trebuie să fie de acord o dată? Ia să vedeți acum dacă nu e de acord, ce frumos o să ies eu cu o chestie. N-am de gând să dau înapoi”, a declarat Stoia. Pentru oricine are proprietatea cuvintelor, aici e vorba de o ameninațre clară, dacă nu șantaj. Iar Robu se face că plouă. Și atunci, dacă el este intimidat pe față de Moș Teacă, cum ar mai putea interverni în disputele care macină primăria?! Eventual să-i cheme pe patronii de la Bega Grup!
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…