Categories: Pe surse

La cumparaturi, in fum de tigara, prin magazinul „Bega”

Timișorenilor li se servesc tot felul de campanii prin care sunt îndemnați să se lase de fumat sau să măcar să-și arunce mucurile în scrumiere. Ultima inițiativă de acest gen a fost pusă în practică la finele lunii aprilie, când pe semafoarele din oraș au apărut plăcuțe cu textul „Timișoara curată. Nu arunca țigările pe jos”.

Unul dintre susținătorii acestei campanii de înfierare a relelor obiceiuri ale fumătorilor este Fundația Bega, strâns legată de niște celebri frați afaceriști ai orașului. La nivel de teorie sună minunat, însă când vine vorba de practică, alte afaceri ale acelorași frați se dovedesc mult mai pragmatice. Să luăm, de exemplu, Centrul Comercial Bega.

La etajul întâi al acestuia există o cafenea care nu este închisă cu geamuri de sticlă și n-are nici măcar un paravan care s-o despartă de holul magazinului. Aici, pe fiecare masă, pe lângă meniu, este plantată şi câte o scrumieră. Clienții își aprind liniștiți țigările, care „merg” perfect cu cafelele. Deoarece localul nu este închis, fumul parfumează la greu întreg etajul. Nu există niciun semn cu „Fumatul interzis”, iar chelnerițele stau și ele tacticoase la o masă, să tragă câte o țigară, între două comenzi. Probabil atâta vreme cât sting țigările în scrumiere, nu pe jos, nu-i așa grav. Asta, deși există Legea 349/2002, supranumită „antitabac”, care interzice acest viciu în locurile publice.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

4 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

5 ore ago