ACS Poli, egal in Gruia, dupa un meci cu 19 cartonase!

Meci nebun pentru ACS Poli în Gruia, unde gazdele au terminat partida cu trei oameni mai puțin pe teren, iar Szekely este primul golgeter al actualei ediții a Ligii I. S-a terminat egal, 2-2, iar timișorenii mai adună ceva la capitolul moral, după victoria din prima etapă împotriva lui Dinamo.

ACS Poli a început excelent meciul de la Cluj, în care pornea clar din postura de outsider. Echipa lui Velcea a deschis scorul repede, în minutul 7, când Szekely a marcat al doilea gol în actuala ediție de campionat, după o fază plecată de la Bărbuț, mingea fiind deviată de Trandu. Același Szekely mai ratase o bună ocazie cu patru minute înainte.

Timișorenii ar fi putut primi și un penalty, în minutul 12, când Bărbuț a fost faultat în careu, dar centralul partidei s-a făcut că nu vede. Gazdele au început să domine territorial, dar fără ocazii, iar în minutul 30 Costea a primit roșu pentru cumul de cartonașe și CFR rămâne în 10 oameni. Primul șut pe poartă al ardelenilor a venit abia în minutul 33, dar Tade nu l-a putut învinge pe Nuno Claro. Repriza s-a încheiat cu timișorenii în avantaj, iar Szekely putea să majoreze scorul.

Partea a doua a meciului a început cu gazdele în căutarea golului egalizator, care a venit în minutul 57, după o lovitură liberă a lui Cadu. În minutul 67, portarul Felgueiras l-a faultat în careu pe Nanu și a fost eliminat. Arbitrul Dima a dictat 11 metri pentru ACS Poli, iar Szekely a transformat: 2-1!

Pe clujeni, rămași cu doi oameni mai puțin, au început să-i lase nervii, iar antrenorul Mircea Rednic a fost trimis în tribune, după ce s-a năpustit, la un moment, pe teren. Deac a egalat pentru gazde în minutul 80, după o nouă lovitură liberă. Același Deac a luat roșu, patru minute mai târziu, după ce l-a faultat pe Bărbuț, iar CFR a rămas în nouă! TImișorenii au forțat victoria pe final, dar tabela a rămas, în cele din urmă, neschimbată: 2-2. Arbitrul Stăncioiu a acordat, în acest meci, nu mai puțin de 19 cartonașe, din care trei roșii! (sursa foto: prosport.ro)

ACS Poli Timişoara: Claro, Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic, Bărbuţ, O. Petre, Trandu, Nicola, Boldea, Szekely.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Centura Vest nu are încă autorizație de construire. Au fost stabilite 13 puncte de descărcare arheologică pe 14 kilometri de drum

În acest moment, pentru Centura Vest nu este emisă de către Ministerul Transportulor autorizația de…

43 de secunde ago

La Casa Maghiară din Timișoara va avea loc Cupa de șah „Bastion” – ediția I

Cel mai nou spațiu renovat în cadrul Casei Maghiare, clădirea achiziționată de comunitatea maghiară din…

55 de minute ago

Radarele “tari” montate de Primăria Timișoara intră în verificare metrologică

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, vrea monitorizarea și sancționarea șoferilor care circulă în oraș, cât mai…

O oră ago

Informare a Primăriei Ghiroda pentru proprietarii care își intabulează locuințele

Primăria Ghiroda anunţă că încheierea contractului de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și…

2 ore ago

Cum ne-a strâmtorat și mai tare trecătoarea Ormuz

Europa trăiește un nou șoc al prețurilor la energie, după cel cauzat de începerea războiului…

3 ore ago

La Moşniţa Nouă se aplică o reducere substanţială a impozitului pentru clădirile care au panouri fotovoltaice

Primăria Moşniţa Nouă anunţă că se acordă o reducere de 𝟓𝟎 % la impozitul pe…

4 ore ago