iluminat stradal
Primăria Timișoara va continua să cumpere energie electrică de la Enel. Viceprimarul Traian Stoia a afirmat că, prin noul contract care va fi semnat săptămâna viitoare, costurile municipalității cu energia electrică vor fi reduse cu opt milioane de lei, aproximativ 1,8 milioane de euro.
În urmă cu ceva timp, Traian Stoia făcea presiuni pe Enel, afirmând că primăria va achiziționa curent de pe bursă. S-a răzgândit însă, fiindcă era… mai multă muncă. Respectiv, pe bursă trebuia să prezinte situații referitoare la consumul de curent ale mai multor instituții din subordine, inclusiv școli. Or, aceste instituții sunt în vacanță. Astfel, Stoia se mulțumește și cu reducerea oferită de Enel, deși este convins că pe bursă obținea facilități mai mari. Mai ales că era nevoie ca la licitația de la bursă să se fi prezentat cei șase sau opt vânzători de energie. „Probabil ar fi venit, dar aşa avem tot aproape de două milioane reducere şi eşti sigur. Ai contractul semnat şi nu mai ai bătaie de cap”, a explicat Stoia.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…