Categories: Timp liber

Kurt Elling, un superartist pe scena JazzTM, intrerupt de artificii de neam prost / FOTO

Kurt Elling a făcut show, sâmbătă seară, pe scena JazzTM. Charismaticul muzician a fost aplaudat minute în șir de cele câteva mii de spectatori care nu s-au speriat de furtuna de după-amiază. O uriașă bilă neagră trebuie însă acordată celor care au lansat artificii chiar în timpul concertului.

Nu s-au adunat nici sâmbătă seară 10.000 de spectatori la JazzTM, însă asta nu înseamnă că lumea nu s-a simțit extraordinar. După furtuna violentă de după-amiază, lumea a ieșit temătoare în oraș, dar, pe măsură ce s-a lăsat seara, timișorenii au umplut terasele din Piața Victoriei. În jur de 4.000 dintre ei au venit special pentru concertele de la JazzTM.

Cel mai așteptat moment, concertul lui Kurt Elling, nu i-a dezamăgit nici pe cei mai pretențioși dintre spectatori. Elling a demonstrat de ce este unul dintre cei mai buni vocaliști de jazz din lume și, foarte curtenitor, s-a adresat publicului în limba română, deși s-a aflat pentru prima dată pe aceste meleaguri. A cântat în engleză, franceză, italiană și poloneză, fermecând definitiv spectatorii.

A fost însă penibil momentul în care, de undeva din spatele Hotelului Timișoara, a pornit o ploaie de artificii, care a acoperit muzicienii aflați pe scenă. Timp de minute bune, ca într-un film prost, nu s-au auzit decât pocnetele artificiilor. Cine și cum a putut acorda autorizație pentru acest „spectacol”, exact în acel interval orar, fără pic de respect pentru muzicieni, nu mai are importanță.

Artist adevărat, Kurt Elling a revenit pe scenă după ce s-a așternut liniștea, iar varianta sa pentru „La vie en rose” a mai adunat o tură de aplauze furtunoase. Duminică seară, JazzTM se încheie cu Iordache, Ilhan Erșahin și David Murray alături de Macy Gray.

[nggallery id=1635]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

9 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

9 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

10 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

13 ore ago