PUG-ul Timisoarei, copiat fara jena dupa cel din Sibiu

PUG-ul Timișoarei e făcut după metoda copy-paste. Un timișorean a descoperit că actul făcut de specialiștii în urbanistică sau arhitectură plătiți de PMT e copiat după un proiect similar din… Sibiu. Sau poate că Timișoara are deja două noi cartiere: Gușterița și Turnișor!

Dan Pătrașcu-Baba, posesor de blog și pasionat de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea orașului său, a descoperit că, în anexele proiectului de PUG, explicația cuvântului „șură” este alăturată unor cartiere care… nu există în Timișoara. În anexe scrie, negru pe alb, „Şură – construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele şi se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. (Dicţionar explicativ al limbii române, 1998). Pentru zonele L1r, UTR Cartierul Turnişor şi ZCP Anexa nr. 9 Glosar de termeni Cartierul Guşteriţa, prezentul regulament permite construirea şi utilizarea şurilor atât pentru scopul descris mai sus, cât pentru alte activităţi admise prin prezentul regulament, numai cu respectarea HCL 210/2001, Art.8 privind creşterea păsărilor şi animalelor.”

„Autorii” proiectului de PUG au copiat fără nici măcar să verifice ceea ce au prezentat, cu tupeu, drept creația lor. HCL 210/2001 de la Sibiu se referă la normele şi regimul contravenţiilor privind gospodărirea, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţ şi transport. HCL 210/2001 la Timișoara se referă însă la… participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator al Conferinţei „Europa Regiunilor”. Greu de spus ce legătura are această conferință cu… șurile!

Proiectul PUG-ului Timișoarei mai are de trecut niște etape până să fie votat. Odată adoptat, cu greșelile de rigoare, el va putea fi foarte ușor atacat în instanță, iar Primăria Timișoara va fi din nou bună de plată. Asta, dacă nu cumva primarul Nicoale Robu va dovedi că Turnișor sau Gușterița sunt cartiere ale Timișoarei, situate, poate, lângă Palm Square.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

40 de minute ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

O oră ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

17 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

19 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

21 de ore ago