Robu are interzis la proiecte suplimentare pe ordinea de zi a CL

Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis ca toate proiectele de hotărâri ale CL Timişoara să intre prima oară în discuţie în cadrul unei şedinţe a consilierilor USL. Pe Nicolae Robu îl paște o surpriză neplăcută, dacă nu renunță la un obicei al său.

Discuțiile anterioare ședințelor CL sunt aproape imposibil de pus în practică la Primăria Timişoara, unde Nicolae Robu și-a făcut un obicei din a introduce proiecte peste proiecte pe ordinea de zi suplimentară. Dacă nu-și respectă promisiunea, liberalul va avea o surpriză.

Președintele PSD Timiș, Titu Bojin, a discutat cu primarul Timișoarei, care i-a promis că acest lucru nu se va mai întâmpla. „Nu vor mai fi votate proiecte fără ca, în prealabil, acestea să fie analizate de consilierii USL. Am vorbit şi cu Robu acest lucru şi a promis că nu va mai introduce pe ordinea de zi proiecte suplimentare. Dacă va mai face acest lucru, consilierii PSD se vor abţine de la vot”, a spus Bojin.

Consiliul Local Timișoara se întrunește în ședință ordinară vineri, 5 iulie, de la ora 14. Pe ordinea de zi se regăsește un proiect interesant, depus de liberalul Radu Dimeca. Acesta se referă la schimbarea regulamentului teraselor, care ar putea fi amplasate și pe carosabil sau chiar în parcări.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Circulație întreruptă pe E70 între Lugoj și Găvojdia din cauza unui accident cu autotrenuri

Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…

6 minute ago

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

2 ore ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

2 ore ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

2 ore ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

2 ore ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

4 ore ago