Categories: Klaus Vaterland

Uselistii crede in lacrimi

Dacă aș fi puțin imbecil, aș spune cu voce gravă că scandalul de la Finanțe a fost lansat pentru a masca adevăratele probleme ale poporului român: calificarea Stelei în Champions League și condamnarea lui Cioacă la ani grei de temniță. Îi suspectez însă de acest neajuns pe mulți politicieni ce-au transformat această regionalizare într-un troc jenant menit să balanseze irațional anumite balanțe de putere în teritoriu. Cine e mai tare? Rușanu sau Robu? Frunzăverde sau Bojin? Ilie Sârbu sau Sârbu Ilie? Asta contează, nicidecum cifrele din statistici, ponderea Timișului în economia regională, în colectarea bugetului etc.

Un mare merit pentru menținerea Finanțelor la Timișoara cred că îl au liderii PDL Timiș, cei care i-au somat semeț pe parlamentarii USL să ia atitudine. Democrat-liberalii chiar sunt îndreptățiți să ceară acest lucru. Fără glumă! Numai Dumnezeu știe câți simpatizanți PDL au votat cu USL la solicitarea primarilor lui Constantin Ostaficiuc! Și cât de greu le-a fost lor, pedeliștilor din vestul județului, să facă în așa fel încât USL să dea țării cât mai mult cărbune, dar și Vasile Blaga să nu rămână fără obiectul muncii.

N-aș fi vrut să fiu zilele astea în pielea deputaților și senatorilor de Timiș. Cred că nici ei nu și-au mai dorit acest lucru, astfel se explică faptul că oamenii și-au lăsat pielea acasă, să nu-i mai recunoască nimeni prin colegii. Ce să fi făcut Ion Răducanu într-o asemenea situație? Sau Petre Ehegartner? Aici de lucru ar fi avut Sorin Grindeanu, prietenul premierului Victor Ponta ori socrul partidului, dl Ilie Sârbu. Dacă nu ei, cine să rezolve? Petru Andea, săracu’? Dar nu, Sorin Grindeanu nu cred că se bagă în treburi din astea, să distorsioneze actul democratic. Dumnealui își pune obrazul când problemele chiar sunt arzătoare în țara asta, nu pentru o banală de ceartă locală. Ia să vedeți cum s-ar agita junele pesedist dacă ar fi vorba de negociat vreo poziție de secretar executiv la PSD sau un sabotaj la nea Nicu Robu, poate viitorul său contracandidat la Primăria Timișoara în 2016!

Sindicaliștii lui Adrian Găvruță sunt sublimi. Intrând în grevă, ei i-au pus pe contribuabilii timișeni să exerseze situația în care sediul Finanțelor pe regiunea de Vest va fi la Deva. Demersul lor nu avea să salveze mare lucru, ceva principial, ce nu suportă în niciun chip perversitatea politicienilor de la centru. Nu, ei au intrat în grevă pentru a-și proteja funcțiile. Să nu credeți că și-ar tăia venele vreunul pentru disfuncțiile ce ar fi putut apărea pe relația contribuabilor timișeni cu Fiscul românesc în cazul în care regionala se muta la Deva.

Aș fi fost curios dacă greva asta ar fi avut loc când oamenii lui Găvruță ar fi aflat că regionalizarea asta se face fără cap, doar să-și facă Liviu Dragnea mendrele. Va da funcționarul cu pancarta de pământ dacă regionalizarea se va face fără să se tranșeze definitiv algoritmul de împărțire a banilor timișeni, arădeni, hunedoreni și cărășeni în regiunea de vest? Cât să meargă pentru aparatul central și apoi cât să rămână în județe și centrele administrative de la bază în urma legilor fiscale și de regionalizare. Pentru asta trebuie să ne revoltăm întâi și întâi. Și-apoi mai vedem dacă tragem o fugă sub cetate sau folosim corespondența cu semnătura electronică.

Pentru nervii pe care i-am avut zilele astea, propun o răzbunare cruntă: Regionala Silvică să o smulgem PNL-ului din Hunedoara și s-o ducem la Jimbolia, iar Oficiul de Mărci și Omologarea Pipărcilor Iuți îl ducem de la de la PSD Arad la omologii din Buziaș, ca să fie clar cine conduce în regiunea asta.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Avarie majoră la Aquatim. Se lucrează intens pentru reluarea furnizării apei/Update. Avaria a fost izolată

Aquatim anunţă existenţa unei situații critice apărute în timpul punerii în funcțiune a noii conducte…

6 ore ago

Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…

8 ore ago

Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău

Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…

9 ore ago

Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…

11 ore ago

Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis

G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…

11 ore ago

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…

11 ore ago