Au trecut aproape două săptămâni de la momentul în care PSD a eliminat-o pe Diana Şoşoacă din cursa prezidenţială şi încă se fac calcule privind destinaţia voturilor care ar fi mers altfel la imensa europarlamentară. (Nu, nu e nicio greşeală, PSD sau mai exact aripa aşa-zis constituţională a PSD a eliminat-o pe Şoşoacă.) Faptul că…
Inflație de VIP-uri politice la deschiderea pentru public a expoziției Brâncuși de la Muzeul de Artă Timișoara/Foto
Deschidera pentru public a expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși, care e găzduită în următoarele luni de Muzeul Național de Artă Timișoara, a atras o adevărată pleiadă de vip-uri politice: premierul Marcel Ciolacu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, europarlamentarul Gheorghe Falcă…
Programul Rabla pentru oameni n-are succes în România
Ne place să credem că într-o democrație puternică politicianul este preocupat de ce își dorește alegătorul său să i se întâmple. Firește, până la un punct, iar acel punct este sustenabilitatea unor măsuri din punct de vedere economic, în primul rând. Însă fără a afecta bugetele naționale prin propuneri legislative populiste, politicianul asta ar trebui…
Tradiția a fost respectată, politicienii vremii au participat la deschiderea noului an școlar/Foto
La fel ca în fiecare an, conducătorii administraţiei din Timiş nu au ratat ocazia de a participa la deschiderea anului școlar. Unii au mers chiar dacă au spus că nu au vrut, alții nu au uitat să vorbească ”politic” în postările lor, important e că noul an școlar a început cu bine Subprefectul de Timiș,…
Marşul LGBT din Timişoara, intoleranţa din “oraşul toleranţei”. Tăcerea politicienilor
Precum era de aşteptat, parada LGBT de sâmbătă din Timişoara a stârnit un imens val de reacţii contra, e drept şi foarte multe pro, pe reţelele de socializare. În schimb, cu foarte puţine excepţii, politicienii au tăcut. În aceeaşi zi, la Londra, o paradă LGBT cu un milion de participanţi, a adunat reacţii favorabile de…
Cei mai mulţi ţin cu Italia, dar cred că se va impune Germania. Cu ce echipe ţin politicienii din Timiş la CE, dar şi cine cred că va câştiga
Astăzi, la Roma, începe Campionatul European de fotbal, competiţie la care România lipseşte din nou. Şi cam trebuie să ne obişnuim cu acest lucru. Timp de o lună, ochii microbiştilor din întreaga lume sunt aţintiţi pe acest turneu. Printre aceştia se numără şi mulţi politicieni timişoreni. Unora dintre ei le-am pus două întrebări simple: Care…
Şi totuşi, nu chiar „toţi sunt la fel”
„Toţi sunt la fel!”. E expresia clasică pentru a-i îndepărta pe români de urne. Ce rost are să votezi, dacă toţi sunt la fel, nu-i aşa? Pe undeva ea derivă din mai mioriticul „Las’ că merge şi aşa!”. Are o şi o versiune pe note “Pleacă ai noştri, vin ai noştri”, nu întâmplător compusă de…
Uşor cu Emi Pian pe scări! Imensa ipocrizie a politicienilor în faţa fenomenului interlop
Mare tragedie în lumea interlopă din Bucureşti şi nu numai. „Valoarea” Emi Pian, fiul lui Pian senior, frate cu Aramis şi văr al lui Tarzan a fost ucis într-o confuntare „parte în parte” de Ciprian Napi, fiul lui Napi Rinu (o fi avut o legătură cu Toto Riina?). Cei doi s-au luat de la o…
Dispută pe ţevile Colterm. Politicenii se contrează când la mijloc sunt 38 de milioane de lei, dar soluţiile lipsesc
Primăria Timişoara a găsit modalitatea prin care să mai ofere o gură de oxigen companiei locale de termoficare, Colterm. 32,7 de milioane de lei ar urma să se „transfere” de la bugetul local în cel al societăţii amintite, la care se adaugă alte şase milioane pentru TVA. Deocamdată proiectul de hotărâre a fost retras de…
Nicolae Robu îşi „măsoară” pe Facebook prietenii şi adversarii din PNL Timiş
Nicolae Robu a lansat un nou aşa-zis sondaj pe Facebook, de această dată întrebându-şi „prietenii” de pe reţeaua de socializare ce părere au despre unii dintre liberalii locali. Printre aceaştia se numără atât apropiaţi ai preşedintelui PNL Timiş, cât şi adversari.
Cum sa-i mai spui deputatului Simonis sa voteze impotriva lui Dragnea?
Cu toții ne dorim ca politicienii trimiși în forurile de dezbatere și decizie să gândească mandatul primit ca o misiune de la elector, iar atunci când votează una sau alta să nu conteze degetul ridicat al liderului de grup, ci propria judecată. Nu este așa, clar.
Cand politistii ies la pensie, hotii intra pe fereastra. Doar eliberarea puscariasilor ne mai trebuie
Un hoț este filmat în timp ce intră într-un apartament la furat. Familia depune plângere la poliție, există și filmare cu efracția, sunt și amprente, dar după opt zile hoțul e încă liber. Se întâmplă în Timișoara, România, nu în Vaslui, Caracal sau Roșiorii de Vede.
Daca e sa murim, pai sa murim cu Dragnea de gat
Doamna Zamfira din Chitila ne-a întrebat, într-o scrisoare trimisă la redacţie, de ce tot protestăm şi nu lăsăm Guvernul Grindeanu să lucreze la programul cu care Liviu Dragnea a câştigat alegerile. Aproape jumătate din electoratul care s-a obosit să meargă la vot a vrut Dragnea și PSD, a vrut Grindeanu și Iordache.
Bataia e rupta din Rai si nu numai
La final de vară, un grup de tineri de la o multinațională cu punct de lucru la Timișoara a ieșit la strâns de gunoaie din zona Pădurea Verde. În fruntea unor astfel de voluntari ecologiști s-a suit, nu cu multă vreme în urmă, și consilierul local Adrian Orza, iar mai ieri candidații PMP s-au dus în Timișul montan să salubrizeze albia unui frumos pârâiaș.
Miting pro centura sau contra impotentei politicienilor timisoreni?
Primarul Nicolae Robu a convocat pentru sâmbătă în Piața Operei un mare miting pentru centura Timișoarei. Foarte bine, e dreptul lui, deși acțiunea miroase de la o poștă a demers electoral, acum, când campania bate la ușă.
Intrebari de pus la Scoala Anticoruptie
Un proiect interesant inițiat de un grup de studenți de la Universitatea de Vest se desfășoară zilele acestea în mai multe licee din Timișoara. Grupuri de elevi ai claselor IX-XI participă la cursurile Școlii Anticorupție cu sloganul „Fii independent, fii incoruptibil”.
Pe Facebook, Nicolae Robu a castigat deja alegerile
Liberalul Nicolae Robu conduce detașat într-un top al candidaților la Primăria Timișoara, din punct de vedere al susținătorilor pe care-i are pe Facebook. El este urmat în acest clasament de candidatul PMP, Marius Dugulescu, și PSD-istul Florică Bîrsășteanu. La polul opus se află Gabriela Simona Tiriteu (BUN).
Mai vrea cineva reforma, in afara de Ciolos?
Pe Dacian Cioloș premierul îl vor judeca colegii tehnocrați de pe la Bruxelles dacă a fost performant sau nu ca șef al Guvernului României. Cetățenii au și ei dreptul să vorbească despre prim-ministru, despre cum le-a făcut viața, ușoară sau grea.
Mafiotul si politicianul
Faptul că Traian Băsescu este astăzi, alături de alde Gâdea, Ciuvică sau Tăriceanu, cel mai mare luptător anti-Justiție, anti-DNA este un lucru binecunoscut. Și asta încă de când procurorii au avut îndrăzneala de-a o căuta la „Louis Vuittoane”.
Lista (lu’ Orza) bate curu’
În urmă cu o zi, fostul viceprimar Adrian Orza a făcut o declarație care a trecut mai puțin observată, dar extrem de gravă. N-a vorbit de o listă, dar a afirmat că știe nume de politicieni din Timișoara care fac anti-lobby orașului.
- 1
- 2