Clubul Heaven este urmatorul pe „lista lui Stoia”

Dacă tot e pus pe păstrat liniștea Timișoarei în miez de noapte, viceprimarul Traian Stoia se va ocupa, în următoarea perioadă, de clubul Heaven. Social-democratul susține că n-a apucat încă să studieze îndeaproape acest caz, deși știe că aici sunt mari probleme, și nu numai în justiție.

Cazul clubului Heaven, patronat de omul de afaceri Dorin Epure, va fi următorul pe lista viceprimarului Traian Stoia. Locuitorii din zona stadionului și a Căii Martirilor au parte, în fiecare weekend, de „concerte” gratuite, după ce muzica de la petrecerile din Heaven se aude la distanță de sute de metri, în casele lor. „Vineri dimineaţă l-am convocat pe adjunctul Poliţiei Locale. Împreună cu Dorel Cojan o să facem un program de controale. Foarte multă lume este revoltată de faptul că ei nu respectă nici ora de închidere şi nici volumul de decibeli admis de lege”, susține Stoia.

Social-democratul nu s-a ocupat încă de cazul Heaven, pentru că mai are de rezolvat unele probleme. Pasionat cum e de terenuri și de încasarea banilor la buget, pentru Stoia nu e decât o chestiune de timp până va da de cap acestei situații. „Clubul Heaven are probleme cu justiţia, nu cu terenul. Este un dosar în lucru, nu ştiu la ce instanță se află dosarul, nu am ajuns să mă ocup şi de Heaven. Omul nu a acceptat nici o discuţie vizavi de concesiune. Adică nu că nu a acceptat, a fost plecat în străinătate şi a trimis o cunoştintă comună, un avocat. Am discutat cu acesta, i-am explicat ce şi cum. O să terminăm cu ce avem în lucru şi o să ajungem şi la Heaven”, spune viceprimarul.

Povestea Heaven a început în 2000, când primăria a concesionat pentru 15 ani fosta bază sportivă ICIM, situată în apropiere stadionului. Peste șapte luni, PMT a și cumpărat-o, pentru 3,5 miliarde de lei vechi. În 2003, terenul a fost scos la licitație, pentru închiriere. Fericitul câștigător: SC Elaine, firma lui Dorin Epure, care a ajuns să achite chirie pentru o cincime din suprafața de aproximativ 15.000 de metri pătrați. La mai puţin de cinci luni de la închirierea bazei, la solicitarea firmei lui Epure, Direcţia Patrimoniu a propus prelungirea cu cinci ani a contractului, pe motiv că firma trebuie să-şi recupereze investiţiile. În acest caz, Fostul director al Direcției Patrimoniu a PMT, Nicușor Miuț, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Miuț și-a dat demisia, iar dosarul este rătăcit prin vreun sertar al justiției.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

13 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

16 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

17 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

17 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

19 ore ago

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

19 ore ago