Comisarul Cornel Iureș, aflat în stare gravă după un accident de circulație, a fost transportat la Spitalul Universitar din București. Medicii sunt rezervați în privința prognosticului și este luat în considerare chiar transferul către o unitate spitalicească din Viena.
În urma accidentului de circulație de la Chișineu Criș, Cornel Iureș, fost șef al Poliției de Frontieră Timiș, a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost operat, la Spitalul Județean din Timișoara, de o echipă de medici neurochirurgi. De îndată ce a fost posibil, el a fost dus cu avionul la București. Starea lui însă nu este foarte bună, luându-se în considerare transferarea lui la o clinică din Viena.
În momentul producerii accidentului, Cornel Iureș mergea în vacanță, spre Ungaria, împreună cu familia sa. Din informațiile furnizate de polițiști, se pare că șoferul autoturismului, soția comisarului, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În urma impactului cu solul, fiica de nouă ani a lui Iureș a fost efectiv aruncată din mașină, iar polițistull și pasagera care se afla pe bancheta din spate sunt în stare gravă.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…