Ben-Oni Ardelean vrea scaunul de primar al lui Nicolae Robu

De fiecare dată când se apropie un nou termen în procesul pe care primarul Nicolae Robu îl are cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în sediile de partid din Timișoara izbucnește o adevărată efervescență. O decizie a instanței este așteptată pentru marți, 1 octombrie. Gaz pe foc pentru a întreține această stare super-agitată bagă mai cu seamă doi frați celebri (parcă Emil și Marius îi cheamă), care vor neapărat să-l schimbe din funcție pe actualul primar.

Nu de alta, dar dacă, la un moment dat, cei doi credeau că Nicolae Robu e păpușa lor personală, în clipa când au vrut niște șmecherii prin primărie, edilul șef le-a zis scurt „pas”. Toată această mișcarea browniană pornește de la premiza că Robu va fi nevoit să părăsească scaunul de primar, în cazul în care va primi o sentință nefavorabilă. Premiz e totuși falsă, fiindcă, în cazul în care va pierde procesul, cel mult, Robu nu va mai putea candida la viitoarele alegeri locale.

Dacă pe la PSD sau PDL e normal într-un fel ca lucrurile să se agite în speranța deșartă că scaunul de primar va fi vacant, mai puțin normal e ca și în PNL Timiș să existe astfel de discuții. Cel care se laudă cel mai mult că va candida este teribilul senator Ben-Oni Ardelean, zis și Obi Wan Kenobi. Atât la București, cât și prin Timiușoara se aude tot mai des că el va fi „Alesul PNL” la scaunul de primar. Apropo, poate domnul senator ar trebui felicitat de colegii de partid pentru luxoasa mobilă din birou, de câteva mii de euro, primită ca donație din partea unui cunoscut sponsor al PSD, pitit după un „Stejar” din Bazoșu Nou. (Nicu pentru prieteni, pentru cine vrea mai multe referințe.)

O mică problemă ar mai fi însă în calea poftelor de mărire ale senatorului. Și anume, faptul că, în filiala locală, prea puțini sunt încântați de această variantă. Lucru care nu-l disperă însă prea tare pe Ardelean, care se laudă cu relațiile sale din București (cea mai tare e „Unchiul” Dan Radu Rușanu), relații care îl vor împinge acolo unde dorește. De fapt, și candidatura sa la Senat a fost impusă de la nivel central, iar Robu a sacrificat atunci vechi membri de partid, pentru a-l impune în filială pe cel care acum îi vrea scaunul. Asta, apropo de șarpe ținut la sân!

Discuții despre alegeri anticipate au loc și în alte partide. În joc de glezne se află acum Sorin Grindeanu, de la PSD, și Alin Popoviciu, de la PDL. Ambii se pregătesc vârtos pentru niște alegeri care nu vor avea loc. Mai interesant în toată chestia asta este că pe toți cei trei potențiali candidați (Ben-Oni, Sorin, Alin) îi leagă un lucru. Și anume, că niciunul n-ar spune „pas” la orice aberație și-ar dori de la primărie cei doi frați pomeniți mai sus. Parcă Emil și Marius îi cheamă!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

15 minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

36 de minute ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

15 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

16 ore ago