Firma în microbuzul căreia și-a pierdut viața soacra prefectului de Timiș a fost amendată cu 750.000 de lei. La un an dupa accidentul din Germania, firma continuă să ducă oameni spre Germania, deși nu are nici în prezent licență de transport. Polițiștii au percheziționat sediul societății din Sânnicolau Mare, administratorul acesteia fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
În octombrie 2012, trei români au murit şi alţi trei au fost grav răniţi în urma unui accident produs pe autostrada A3 în landul german Bavaria, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit de un camion. Printre cei decedați s-a numărat și soacra prefectului Eugen Dogariu. Anul trecut, în urma verificărilor făcute de ARR, s-a constatat că firma din Timiş nu era operator de transport şi nu figura în baza de date a instituției. Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, societatea era înregistrată ca prestând activităţi ale agenţiilor turistice.
Cercetările în dosar au fost începute de autoritățile germane, iar din mai 2013, de caz se ocupă poliţiştii Serviciului Rutier Timiş. Aceștia au percheziționat, joi, sediul firmei al cărei administrator este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. De la sediul societății au fost ridicate mai multe acte, dar și două computere și mai multe stick-uri USB De asemenea, poliţiştii au oprit în trafic cinci autovehicule ale firmei respective, care se îndreptau spre Germania. În urma verificărilor, s-a stabilit că niciunul dintre acestea nu avea licenţă de transport. Firma s-a ales cu sancţiuni contravenţionale de 750.000 de lei, cu reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor, precum şi cu suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor pe o perioadă de şase luni. Au fost conduse la audieri 44 de persoane.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…