Categories: Social

Ajutor de la „Salvati Copiii” pentru micutii lasati in grija bunicilor

75 de copii din Timişoara beneficiază de sprijin la teme, de pregătire şcolară suplimentară şi de consiliere psihologică. „Salvaţi Copiii” redeschide programul „Creştem împreună”, destinat susţinerii copiilor rămaşi singuri acasă. La nivel naţional, programul are peste 1.000 de beneficiari.

În evidențele naționale ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului figurează 80.000 de copii rămaşi în grija bunicilor sau a rudelor, după ce părinții lor au plecat din țară. În realitate, cifra ajunge la 350.000, susţin reprezentanţii ONG-urilor, având în vedere că nu toţi părinţii declară că muncesc peste hotare. Cel mai grav este că jumătate din aceşti copiii sunt la vârsta la care lipsa părinţilor le poate afecta grav dezvoltarea. Astfel, odată cu începerea şcolii, „Salvaţi Copiii” redeschide programul „Creştem Împreună”.

„Lucrăm zilnic pe activităţi educative, recreative, extraşcolare, dar şi de consiliere individuală, de grup, împreună cu copiii, dar şi cu aparţinătorii. Este în regim after school. Programul este zilnic, între orele 12 și 16. În acest interval, învăţătoarea face teme cu ei, iar eu, ca psiholog, lucrez pe consiliere individuală cu aceşti copii”, spune Cristian Badi, psiholog la centrul de la Timișoara. La nivel naţional, programul include anual peste 1.000 copii şi se desfăşoară în colaborare cu unităţi şcolare din 15 oraşe. Reprezentanţii „Salvaţi Copiii” au lansat şi un apel pentru a le fi semnalate cazurile în care pot să ofere ajutor.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

6 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

14 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

14 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

14 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 ore ago