Categories: Economic

Autostrada Timisoara – Lugoj, lot 2, un nou esec

Odiseea contractului pentru construcția lotului 2 al Autostrăzii Timișoara – Lugoj nu se mai termină. Ultima licitație a fost contestată în instanță, așa că nu sunt șanse ca lucrarea să înceapă prea curând.

După mai multe licitații eșuate, în vară a avut loc o nouă încercare pentru atribuirea proiectării și construcției acestui tronson de autostradă. Participanții la licitație au fost însă la egalitate. Pentru a nu ajunge la alte amânări, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADR) a căutat alte criterii pentru departajarea firmelor, anunțând drept câștigător asocierea dintre Tirena Scavi și Societa Italiana. Perdanții licitației, asocierea Selina – Dobrostav – Sodi Construcții, a făcut însă contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Această din urmă instituție a respins contestația pe data de 12 octombrie și lucrurile păreau să fie clare. Cei de la Selina nu s-au lăsat însă și, în urmă cu câteva zile, a făcut o plângere împotriva CNADR la Curtea de Apel București. Lotul 2 al tronsonului de autostradă Timișoara – Lugoj are o lungime de 25 de kilometri, iar valoarea proiectului este de 89 de milioane de euro.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

1 minut ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago