Tricouri cu Nelu Furtado n-aveti?

Prin toate țările cu fotbal performant, cluburile își scot o bună bucată a bugetului anual din comerțul reciproc avantajos pe relația cu tifoseria. Bănuiesc că Real și-a scos deja multele milioane cheltuite cu aducerea lui Ronaldo, la fel și Barca cu Messi, din vinderea de tricouri. Fularele, vuvuzelele, brelocuri, șepci, pălării, șorturi, brichete și câte alte nimicuri din astea sunt vândute și în România la tot stelistul care de mic visează s-ajungă odată și-odată mare aurolac. La noi bate vântul. Și când am avut stadionul aproape plin cu Dinamo, și acum, când la meciul cu Corona tribunele erau mai pustii decât în liga secundă. Marketingul e o frumoasă știință, despre care conducătorii lui Poli ne vor povesti mai târziu.

Când deBanat a împlinit trei anișori, președintele lui Poli, Florențiu Staicu, a dăruit nașei un tricou de joc Macron, inscripționat pe spate cu numele ziarului. Frumos gestul, frumos echipamentul! Atunci l-am întrebat pe primarul Nicolae Robu de unde pot să-mi cumpăr și eu așa ceva. „Din păcate, la acest capitol stăm prost”, recunoștea edilul Timișoarei, trimițându-mă involuntar la „Torpilă” sau alți vânzători neoficiali. Bun, înțeleg că tricouri cu Bărbuț ar fi mai greu de găsit, că se vând la raionul de copii, dar măcar unul plin de tatuaje cu numele lui Șeroni tot mi-aș fi cumpărat, să-l am ca amintire când o fi mai rău sau mai bine.

Bine-bine, oricine mi-ar putea aminti că jucăm în alb-negru și că astfel produsul nu ar putea fi vandabil în fața unui oraș cu troilebuze alb-violete. Poate că așa e, dar măcar aș fi încercat, mai ales că în calitate de primărie-patron la club aș fi avut multiple variante de spații comerciale în care să atrag o astfel de afacere. Un tricou cu ACS Poli, cu tot cu emblema aia neinspirată pe piept, ca și impecabilul tricou în dungi alb-violete al celor de la ASU, vor face parte la un moment dat din istoria zbuciumată a acestul club, motiv pentru care mai mulți ca mine ar putea cumpăra așa ceva.

Să nu credeți cumva că administratorii lui ACS Poli nu fac marketing. În aceste zile întârzie anunțul oficial cu sponsorul principal, firma care va apărea pe cel mai vizibil loc de pe tricourile alb-negre. Cel mai probabil nu va fi colosul Samsung, ci un important și de tradiție fabricant local de bere. Suma cerută: 500.000 euro. Suma primită: 200.000, ceea ce nu e formidabil, dar e mai mult decât nimic. O altă cale spre banii din publicitate ar fi achiziționarea unui sistem LCD de panotaj pe marginea terenului de joc, instrument dedicat chiar micilor investitori locali, care, pentru suma modică de 1.000 euro pe minut, ar putea deveni vizibili chiar în transmisiile posturilor naționale. Numai jumătate din spațiul vândut astfel ar atrage aproape un milion de euro anual clubului, dar să trecem de achiziție, că altfel vindem pielea ursului din pădure.

Divagând puțin de la subiectul cu marketingul incomplet, dacă nu chiar defectuos de la ACS Poli, mărturisesc că nici acum nu am înțeles de ce prudența ne-a făcut să jucăm în alb-negru, când puteam juca în violet-negru. De ce, juridic vorbind, albul are alt statut decât violetul în combinația cu negrul? De ce cu alb-negru ne-am putut feri mai bine de creditorii lui Iancu, iar în negru-violet eram buni de plată? În fine, să lăsăm la o parte aceste frustrări și să ne cumpărăm tricouri din altă parte, online, de la cluburi mult mai grijulii cu acest aspect. Cluburi precum Ripensia sau ASU Politehnica, care, neavând liniștea bugetară a poliștilor municipali, sunt nevoite să scoată bani și prin rețetele normale ale marketingului. Uite, așa am rămas anul ăsta fără tricou cu vârful de lance Nelu Furtado.