Lista de achizitii a lui Poli din aceasta iarna, Sunda cauta intariri in atac

S-au păcălit cu o serie de jucători aduși în vara acestui an, dar oficialii de la Poli Timişoara vor schimba, din iarnă, politica de transferuri. Echipa din Liga I va încerca să transfere câţiva jucători, în special din eşalonul secund. De această dată, pe lângă cei care vor veni liberi de contract, conducerea clubului se va orienta şi spre achiziţionarea de jucători aflaţi sub contract cu alte formaţii.

Pe lista lui Aurel Şunda sunt câţiva jucători interesanţi, care au evoluat sau mai evoluează în eşalonul secund, în special din seria a doua a acestuia. Alin Popa, fost la FC Argeş, s-a aflat pe lista lui Poli şi în această vară, dar nu a mai ajuns la Timişoara, preferând să rămână tot în al doilea eşalon, pentru Dacia Mioveni. În vârstă de doar 21 de ani, Popa este un mijlocaş extrem de tehnic care marchează des. De altfel, mijlocaşul a înscris trei goluri în poarta lui Poli anul trecut, când timişorenii au evoluat în faţa piteştenilor.

Un alt fotbalist ochit de Poli este Cristi Monac, mijlocaş ofensiv de 20 de ani, care poate evolua şi ca atacant. Poli ar putea profita de degringolada de la UTA şi are şanse mari să-l achiziţioneze pe Monac fără prea mulţi bani. Numele următorului jucător de pe lista de transferuri este legat tot de UTA. Argentinianul Maximiliano Laso este o mai veche cunoştinţă a timişorenilor, după ce în returul sezonului trecut, când Poli a jucat cu UTA la Arad, a înscris golul victoriei gazdelor. Laso are 25 de ani şi în prezent se află în Argentina, dar ar fi tentat de o revenire în fotbalul românesc. Acesta se simte cel mai bine în postura de al doilea atacant şi are o tehnică excelentă.

Cum Poli suferă în atac, unde numai Szekely a dat randament până acum, următorul fotbalist de pe lista de transferuri este Octavian Drăghici, un fotbalist de 28 de ani crescut la defuncta UMT Timişoara. După experienţe la echipe din Liga I (CS Mioveni, Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Dacia Mioveni), Drăghici joacă în prezent în Liga a II-a, pentru FC Olt. Poli Timişoara mai are în vedere şi alţi fotbalişti pentru întărirea celorlalte compartimente, în special din eşalonul secund, de la echipe precum FC Bihor, FCM Reşiţa sau CSM Râmnicu Vâlcea.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

13 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

13 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

16 ore ago