Parcarea unde te trăsnește e la mare modă printre politicieni. Un cititor ne-a trimis o fotografie cu două automobile lăsate ostentativ unul lângă altul pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Este vorba despre parcarea Consiliului Judeţean Timiş şi despre o ilegalitate comisă de doi distinşi consilieri judeţeni PSD.
Dario Plavoşin şi Rodica Marina Radu s-au grăbit, probabil, prea tare la o şedinţă de plen, aşa că şi-au lăsat mașinile de teren ostentativ pe locurile rezervate persoanelor cu handicap din parcarea Consiliului Judeţean Timiş. Sfidarea celor doi social-democrați este puţin probabil să vină din neatenţie, având în vedere că ambii sunt de mai bine de un an obişnuiţi ai Consiliul Judeţean Timiş. Surse din CJ Timiş susţin însă că „vinovații” nu ar trebui muştruluiţi prea tare. Parcarea pe locurile pentru handicapaţi este o practică curentă a consilierilor judeţeni, de orice culoare politică. Asta, mai ales în zilele în care sunt şedinţe de plen, iar parcarea instituției este foarte aglomerată, iar mersul pe jos pare să se fi desființat.
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…