Categories: Ziaristu' de terasă

Ramane cum a stabilit Stoia? Sanda Grebla conduce primaria?

Așadar, Traian Stoia nu mai retractează niciun cuvânt din ce a spus despre primarul Nicolae Robu. Rămâne exact așa cum a stabilit inițial, nu după întâlnirea de la vârful USL, când s-au luat niște măsuri pentru încetarea gâlcevii dintre primarul liberal și „vicele” PSD-ist. Or, primul punct al protocolului de împăcare a fost ca Stoia să retracteze, printr-un comunicat de presă, „în termeni neambigui”, toate afirmațiile denigratoare la adresa primarului. Inițial, Stoia a anunțat că, în această săptămâna, va face acest gest. Ulterior, în urmă cu două zile, a declarat pentru deBanat că nu mai retractează niciun cuvânt din cele spuse.

De aici, putem înțelege că rămân în picioare câteva lucruri spuse de Stoia: primăria este condusă de Sanda Greblă; Robu este un „plasture” pus peste o cangrenă; primarul este un Berlusconi pe bani publici, fiind mai interesat de ACS Poli, decât de primărie; Robu a luat-o pe arătură; primarul se află sub influența nocivă a mafiei imobiliare; Robu n-are niciun merit că a câștigat primăria, dacă era o păpușă gonflabilă în locul lui, câștiga ea. Și au mai fost multe de acest gen, dar poate plictisesc.

După „marea împăcare” de la Casa Tineretului, spuneam că, în pofida aparențelor, primarul a pierdut războiul în care s-a avântat cu pieptul gol. Fie numai și pentru faptul că a rămas singur printre tranșeele PSD-iste, ceilalți liberali fiind prinși cu treburi mai importante. Vorba ceea: la ciolane și cașcaval în față, la răzbel, pasu’ înapoi! Neprimind nici măcar scuzele din protocol, Robu a ieșit și mai terfelit din această aventură. În care, totuși, a intrat cu mult curaj. Să fim serioși acum, n-am auzit niciun politician după 1990 să-i atace în public pe frații C. Sunt, în schimb, mulți viteji care au făcut-o prin cotloane, taverne sau… buzi publice. Nu cumva să-i audă frații, c-au pus-o!

Revenind la (ne)retractarea lui Stoia, alte sunt motivele pentru care nu s-a produs. Și ele nu țin de-o coloană vertebrală care i s-ar fi implantat mai nou bătrânelului de la primărie. Vorba românului, numai mâine, nu-i poimâine! Iar luni se așteaptă verdictul în cazul procesului cu iz de telenovelă dintre ANI și Robu. Or, zvonurile care circulă deja prin oraș nu prea au darul de a-l face fericit pe primarul aflat în Franța. Ultima călătorie în interes de serviciu, susțin răspândacii. Nu știu dacă există unul sau mai mulți zvoneri la capătul răspândacilor, dar aceștia din urmă și-au făcut bine treaba. Iar informația vehiculată este că Robu va pierde și procesul, dar și scaunul de primar.

Cinstit vorbind, e greu de înțeles cum de știu unii ce vor decide niște judecători de la Înalta Curte peste câteva zile. Au discutat cu ei? I-au influențat într-o oarecare măsură? Habar n-am. Dar, în acest moment, inclusiv în medii liberale, se vorbește că Robu își va lua tălpășița de la primărie. Fie și cu executori în spatele său. Și exact acesta este motivul pentru care Stoia a declarat că nu mai retractează nimic din ce a spus în ultimele săptămâni. Dacă sentința nu va confirma zvonistica, Stoia va rămâne iarăși fără coloană și va fi nevoit să-și ceară scuze în public, așa cum s-a stabilit. Însă până atunci rămâne treaba cu Sanda Greblă șefă peste primărie! (sursa foto: www.pressalert.ro)

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

6 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

6 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

6 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

6 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

7 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

7 ore ago