Categories: Administratie

Skatepark-ul va fi gata pana la primavara, pe locul celui vechi

În primăvară, Timișoara ar putea avea un skatepark nou-nouț, chiar pe locul celui desființat acum ceva vreme. Proiectul are finanțare de la bugetul local, iar dacă totul merge bine, viceprimarul Dan Diaconu crede că skaterii se vor putea bucura de noul spațiu în cel mult jumătate de an.

Skatepark-ul Timișoarei, promis de municipalitate, va fi, în sfârșit, construit. Terenul ales este cel din Parcul Central, acolo unde a existat și skatepark-ul anterior. „Am ajuns la o soluție constructivă, pe care am dezbătut-o și cu utilizatorii parcului, și cu specialiștii. Proiectul este finanțat de la bugetul local, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție. Proiectarea a fost atribuită și sperăm ca, în 7-10 zile, să avem acest proiect și să putem lansa o licitație de execuție, astfel încât cel târziu în primăvară acest parc să fie funcțional”, a declarat, marți, viceprimarul Dan Diaconu.

Se va merge pe soluția rampelor de beton, deoarece aceasta este mai fezabilă din punct de vedere economic. „Din punct de vedere al montării, ar fi fost probabil de preferat zona rampelor metalice. Din păcate, s-a dovedit că exploatarea în timp a acestui tip de echipament duce la costuri de întreținere mult mai mari și la o degradare mai rapidă. De aceea, am optat, în principal, pentru rampele de beton, dar vor exista și echipamente metalice”, explică Diaconu. S-a renunțat însă la partea de biciclete, deși unii utilizatori și-ar fi dorit așa ceva, pentru că spațiul nu permite ambele funcțiuni la un nivel înalt. „Sunt convins că vom găsi un spațiu special și pentru acest tip de amenajări în Timișoara”, mai spune viceprimarul.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

5 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago