Categories: Administratie

Parcul Central, intre gradinile de la Schonbrunn si peluza englezeasca

Timișorenii vor trebui să aleagă între grădinile de la Schönbrunn sau grădinile englezești! Acestea sunt propunerile primăriei, pentru reamenajarea Parcului Scudier. Timp de două săptămâni, pe site-ul PMT, vor putea fi consultate cele două variante propuse, urmând ca, ulterior, să fie întocmit studiul de fezabilitate.

Parcul Central – sau Parcul Scudier, așa cum a fost el cunoscut de la începuturi – va trece printr-un proces de reabilitare, la finalul căruia să-și recapete deopotrivă strălucirea și funcționalitatea. „Suntem în etapa studiului de fezabilitate pentru aceste amenajări complete. Dincolo de acestea, ne dorim și o revenire la denumirea originală, Scudier, după generalul Anton Scudier, care a realizat amenajarea în 1860”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Primăria se bazează pe două variante de abordare: fie grădină vieneză, inspirată din grădinile palatului Schönbrunn, fie grădină englezească, stil care presupune accentuarea stilului geometric existent. Deoarece amenajarea acestui parc este extrem de importantă pentru comunitate, viceprimarul Diaconu propune ca dezabaterea care precede orice astfel de proiect să aibă loc chiar înainte de întocmirea studiului de fezabilitate. „Înainte de finalizarea SF, abordările în cadrul unui proiect sunt supuse doar specialistilor PMT, iar soluțiile se iau în birouri închise. Vrem ca acest parc să intre într-o dezbatere atunci când o astfel de dezbatere poate produce și rezultate, când abordarea nu este definitivă 100%, când sugestiile pot fi integrate în SF”, explică Diaconu.

Astfel, în perioada 6-20 noiembrie, cele două variante vor fi expuse pe site-ul primăriei. În acest interval, urmează să fie colectate, la o adresă de e-mail dedicată, sugestiile din partea celor interesați și, dacă este posibil, acestea să fie integrate în SF. „Nespecialiștii pot alege între cele două variante, în timp ce specialiștii pot chiar interveni în cuprinsul acestora”, mai spune viceprimarul. Sumele necesare pentru reabilitarea în sine a parcului nu sunt cunoscute încă.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

6 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

10 ore ago