Categories: Administratie

Primaria planteaza panselute care rezista la -25 grade!

Ce dacă e decembrie și temperaturile au coborât deja sub 0 grade Celsius? La Timișoara, străzile se „dotează” cu ghivece cu flori. Dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu panseluțele până la primăvară, primarul Nicolae Robu are răspunsul potrivit.

În jur de 40 de ghivece cu panseluțe au „răsărit”, la finele săptămânii, în parcarea din fața Școlii Generale nr. 40 și pe strada Martir Nagy Eugen. La montarea acestora a asistat și primarul Nicolae Robu, care s-a declarat foarte încântat de rezultatul operațiunii desfășurate la câteva grade sub 0. „La -25 de grade Celsius rezistă aceste flori. Este extraordinar. Natura asta asta este fantastică. Panseluțe la -25 de grade!”, a spus liberalul, întrebat dacă nu cumva e o manevră greșită, iar plantele vor muri de frig până la primăvară. Robu a explicat și care rolul ghivecelor, în afară de a înfrumuseța zona: împiedică șoferii să se suie cu mașinile pe trotuar. „În permanență, acolo se urca câte unul cu mașina pe zona pavabilă. Acum nu vor mai putea face asta”, a declarat primarul. Strada Martir Eugen Nagy a fost modernizată şi inaugurată în urmă cu o lună. Piaţeta din faţa şcolii nu a fost încă finalizată, iar acum se lucrează la strada paralelă cu Martir Eugen Nagy. La finalul lucrărilor, în mijlocul piaţetei va apărea o fântână ornamentală, iluminată artistic, şi bănci. Lucrările la carosabil și la parcarea de pe strada Martir Eugen Nagy au costat 505.638 lei.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago